53 total views

articol scris de Bogdan Marinescu

Steaua Bucureşti, CFR Cluj şi Petrolul Ploieşti continuă să rămână în această ordine pe podiumul campionatului României şi după etapa a 15-a

 imagine preluată de la utilizatorul Adrian Farcas

Duminică au fost programate trei meciuri din etapa a 15-a din Liga 1. Primul a avut loc de la ora 15:30 între Pandurii Târgu Jiu şi FC Botoşani. Echipa olteană a început bine şi a dominat prima repriză, având o posesie de 60% şi mai multe şuturi spre poartă. Dar asta nu a contat, iar oaspeţii au deschis scorul în minutul 30 prin Paul Batin. A fost o acţiune de contraatac foarte bună. Peste şase minute Pandurii Târgu Jiu ar fi putut avea şansa să egaleze, însă arbitrul nu a mai acordat penalty în urma consultării cu asistentul. Dar după pauză echipa gorjeană a reuşit rapid să restabilească egalitatea prin Erico da Silva. Apoi au urmat câteva minute bune în care echipa gazdă a trecut de cel puţin trei ori pe lângă golul de 2-1. Cum în fotbal ocaziile se răzbună, a venit finalul meciului când FC Botoşani a dat lovitura. Mai precis în minutul 85 Viorel Nicoară a făcut un fault în careu şi astfel oaspeţii au beneficiat de o lovitură de la 11 metri. Aceasta a fost transformată fără emoţii de Gabriel Vaşvari. Scorul nu s-a mai modificat până la final şi astfel FC Botoşani obţine trei puncte importante cu care urcă pe locul 7 cu 24 de puncte, iar Pandurii Târgu Jiu este pe locul 11 cu 15 puncte.

 Al doilea meci al zilei de duminică le-a pus faţă în faţă pe CFR Cluj şi CSMS Iaşi. A fost ultimul meci pentru Vasile Miriuţă pe banca echipei clujene. Ardelenii au deschis rapid scorul în minutul 6 prin Mirko Ivanovski care a reluat cu capul din şase metri. Echipa clujeană a continuat să domine jocul, dar nu a mai marcat în prima repriză. După pauză CSMS Iaşi a fost mult mai periculoasă, dar cea care a marcat a fost tot CFR Cluj. Prima dată în minutul 67 prin Gregory Tade care a profitat de o gafă în apărarea ieşeană. Apoi în minutul 79 Ivanovski a făcut dubla, iar în minutul 81 Jazvici a stabilit scorul final, 4-0 pentru CFR Cluj. În urma acestui succes echipa clujeană rămâne pe locul 2 cu 32 puncte, la 5 puncte în urma liderului Steaua Bucureşti. De cealaltă parte CSMS Iaşi e ultima cu doar 9 puncte.     

 

În ultimul meci al zilei Petrolul Ploieşti a primit vizita celor de la ASA Târgu Mureş. În condiţiile în care amândouă erau neînvinse în ultimele cinci etape toată lumea se aştepta la o partidă echilibrată. Nu a fost însă aşa deoarece echipa gazdă a dominat partida şi a deschis scorul în minutul 16 prin Juan Albin. Petrolul Ploieşti a continuat să atace şi să profite de problemele din defensiva adversă. Au reuşit acest lucru în minutul 21 când Geraldo a înscris în urma unei greşeli a portarului Eduard Stăncioiu. În a doua repriză oaspeţii au fost din ce în ce mai periculoşi, dar deşi au avut ocazii n-au reuşit să marcheze şi astfel partida s-a terminat 2-0 pentru Petrolul Ploieşti. În minutul 89 ASA Targu Mureş a rămas în inferioritate numerică după ce Bejan a văzut al doilea cartonaş galben. În urma acestei victorii, echipa prahoveană rămâne pe locul 3 cu 31 puncte, în timp ce oaspeţii au coborât pe locul 5 cu 26 de puncte. 

 

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.