50 total views

Nu vă speriaţi! este doar un titlu care doreşte să vândă articolul. În PMP nu are loc în momentul acesta un proces pe faţă împotriva intelectualilor din partid, dar se pare că aceştia suportă în momentul actual, ceea ce în anii ’50 suportau primii oameni ai satelor din partea comuniştilor, adică un proces de defăimare.

Cel mai vocal intelectual din PMP, fost ministru de externe, Teodor Baconschi, se consideră marginalizat de noua conducere a PMP, rezultată conform voinţei preşedintelui Traian Băsescu. Suntem curioşi, ce a crezut înainte de congresul de sâmbătă, intelectualul rafinat Teodor Baconschi?A crezut cumva că Traian Băsescu, acest “Mefisto” al politicii româneşti postdecembriste, va lăsa să-i scape din mână hăţurile partidului pe care el l-a înfiinţat prin secesiunea PDL-ului, pentru a-i asigura continuitatea prezenţei pe scena politică românească? Poate numai un şef de filială, ca dl. Marian Mirea, putea să creadă că noul partid care, vorba poetului “ E în toţi şi în toate”, poate să fie liber de năravurile politicianiste de pe Dâmboviţa. Adică cum să crezi într-un partid nou, în care tinerii să vină să facă politică dupa modelul occidental, când tu ai în frunte o echipă hârşită de politicieni, foşti în PDL, iar unii foşti în PSD-UNPR-PMP?
Tinerii atraşi în acest partid nu au fost, şi nu sunt buni decât să-i arăţi cum pe timpuri, se arătau urşii în timpul bâlciurilor. Restul este pură propagandă de prostit membrii de partid. Situaţiei actuale din PMP i se potriveşte cel mai bine cum a spus Teodor Baconschi după congresul din 7 iunie: “Preşedintele Traian Băsescu şi-a ales urmaşul, în persoana Elenei Udrea”…. menţionând că la Congresul formaţiunii, intelectualii din partid au fost “evacuaţi şi marginalizaţi”, ca la PDL.

Trist sfârşit pentru o idee care practic s-a dorit a fi ceva nou pe scena politică românească, dar care s-a dovedit de fapt a fi, numai o manevră de duzină a domnului preşedinte Traian Băsescu şi a protejatei acestuia doamna Elena Udrea. Credem, că în momentul de faţă majoritatea pmp-iştilor de rând au devenit fanii unui banc ce circulă cu intensitate pe reţelele de socializare…

“Băse îşi chemă pe pmp-işti la Casa Poporului.
– PMP-işti, cine este mama voastră?
– Udrea! – strigă poporu’.
– Şi cine-i tatăl vostru?
– BĂSE! – strigă poporu’.
– Care este visul vostru?
– SĂ FIM ORFANI! – strigă pmp-iştii!”

Îl invităm pe liderul Organizaţiei Judeţene Vâlcea PMP, dl. Marian Mirea, să ne explice printr-un comunicat de presă personal, dacă se poate, cum este acum cu noua idee de partid? Ce ne facem cu un partid în care intelectualii se retrag şi rămâne numai proletariatul?

 

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.