35 total views

Partidul Mişcarea Populară Filiala Judeţeană Vâlcea face un apel la responsabilitate către deputaţii din judeţul Vâlcea, cerându-le să anuleze săptămâna viitoare, în Parlament, majorarea accizei pe combustibil, care deja îi obligă pe români la cheltuieli în plus.

Ieri, preşedintele PMP Vâlcea, Marian Mirea, a susţinut o conferinţă de presă în care a dorit să menţioneze faptul că le cere deputaţilor vâlceni să respingă, în Camera Deputaţilor, prevederile care majorează acciza pe combustibil cu şapte eurocenţi, începând cu data de 1 aprilie. Reprezentanţii PMP susţin că taxarea în plus a populaţiei nu era necesară, în buget existând bani de care însă primul ministru nu vrea să se atingă. Nu există explicaţii clare privind destinaţia banilor obţinuţi din creşterea accizei. Premierul se contrazice cu propriul său ministru de finanţe în această privinţă. Victor Ponta spune că vor fi folosiţi pentru autostrăzi, iar ministrul Ioana Petrescu vorbeşte de plata pensiilor şi a salariilor.

Pomeni electorale

Realitatea este că banii vor ajunge la baronii PSD, constituind un supliment binevenit la bugetele pentru găleţi, ulei, făină, zahăr, fasole, conserve etc. de care au nevoie în campania electorală.
Cinismul PSD e completat de faptul că acciza este introdusă în aceeaşi zi în care au loc şi scumpirea cu 2% a gazelor naturale pentru populaţie. Dintr-o singură lovitură, Guvernul Ponta afectează nivelul de trai a 20 de milioane de români.
Acciza de şapte eurocenţi nu era necesară. Există bani în plus la bugetul de stat, de care însă Victor Ponta nu vrea să se atingă, preferând să încarce facturile populaţiei. Doar la Ministerul Dezvoltării al d-lui Liviu Dragnea s-au alocat în plus 1,2 miliarde RON anul acesta pentru programe care pot fi finanţate prin fonduri europene (Modernizarea satului românesc, Regenerare urbană şi Infrastructură judeţeană). Partidul Mişcarea Populară consideră că taxa suplimentară pe combustibil are o singură menire – aceea de a pune la dispoziţia baronilor locali bani din care să ofere pomeni electorale în cele două campanii din acest an.

Acciza Ponta

Liderii PMP au explicat că acciza suplimentară pe combustibil va scădea nivelul de trai al românilor, scumpind nu doar combustibilul, ci, indirect, toate produsele şi serviciile. Potrivit PMP, calculele economiştilor arată că fiecare român va scoate din buzunar în medie patru milioane de lei în 2014 pentru a plăti acciza Ponta. Oamenii vor plăti în curând mai mult pentru legume şi fructe, pentru carne, pentru lactate, pentru biletele de tren şi de autobuz.
Potrivit PMP, românii plătesc mai mult la benzină şi motorină decât nemţii, austriecii sau francezii, însă câştigă de cinci ori mai puţin. Astfel, după această majorare a preţurilor la combustibili, litrul de motorină în România a ajuns mai scump decât în Germania sau Franţa. În România, litrul de motorină costă azi 1,405 euro (adică 6,3 ron), în Germania costă 1,395 euro, iar în Franţa costă 1,299 euro. De asemenea, litrul de benzină a ajuns mai scump decât în Franţa sau în Austria. La noi, litrul de benzină costă acum 1,389 euro (adică 6,2 ron), în Franţa costă 1,315 euro, iar în Austria 1,36 euro.

Măsuri anunţate de Guvern incorecte şi discriminatorii

În schimb, salariul mediu în România este azi de 394 euro, adică de peste cinci ori mai mic decât în Germania (2.054 euro/ lună) şi Austria (2.114 euro/ lună) şi de aproape cinci ori mai mic decât în Franţa (1.896 euro/ lună).
PMP nu este de acord nici cu măsurile de compensare anunţate de Guvern şi venite în paralel cu introducerea accizei de şapte eurocenţi, pe care le consideră incorecte şi discriminatorii şi care ar solicita o birocraţie uriaşă.
PMP este singurul partid care s-a opus constant majorării accizei, o taxă care împovărează cetăţenii în mod nejustificat. Amintim că pe data de 15 martie, peste 10.000 de persoane au protestat în Capitală contra accizei la mitingul organizat de PMP. În acelaşi timp, partidul a strâns peste 300.000 de semnături împotriva accizei, de la cetăţeni din toată ţara, pe care le-a depus pe 31 martie la sediul Guvernului.

Preşedinte, Mirea Marian

 

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.