46 total views

Liberalii şi-au împărţit cu mare tam-tam, în stilul caracteristic partidului, sinecurile în instituţiile şi societăţile din subordinea Consiliului Judeţean Vâlcea, iar criteriile de numire nu au nimic de-a face cu profesionalismul. Probabil, persoanele numite de liberali, excelează în domeniile lor de activitate, dar pe funcţiile oferite de partid probabilitatea este redusă, pentru că sunt domenii total diferite.

Aşa se face că Spitalul de Pneumoftiziologie Constantin Anastasatu Mihăeşti, singurul spital din judeţ care funcţiona fără probleme, este condus în prezent de un inginer, nu de un economist sau un jurist, cum cere legea. Fostul director a ieşit la pensie în toamna anului trecut, iar postul său a fost atribuit prin delegare unui membru PNL, o rudă a unuia dintre consilierii judeţeni, că tot vorbeam de politizare şi nepotisme.
Muzeul Memorial Nicolae Bălcescu este condus de un teolog, nu de un muzeograf. Respectivul domn, tot activist PNL, a fost numit pe postul respectiv pentru că bunicul său era un iubitor al istoriei. Să tot ai în CV aşa ceva, şi să mai şi găseşti persoanele care să te ia în serios.
După preluarea ilegală a conducerii CJ de către liderii PNL Vâlcea, capii partidului au trecut la epurarea pesediştilor din toate CA şi AGA ale instituţiilor şi societăţilor din subordine, deşi timp de şase ani şi mai bine au acuzat PSD de această practică, în condiţiile în care toate instituţiile din subordinea CJ şi RAJDP au fost conduse de directori liberali. La societatea CET Govora, managerul Mihai Bălan a ,,pierdut” câţiva pesedişti în CA şi AGA, şi câţiva directori fideli pe care liberalii i-au înlocuit cu oamenii lor din sistem, în cazul directorilor, şi din partid în cazul Consiliului de Administraţie şi AGA.
La SERV CET s-a făcut ultima numire săptămâna trecută când consilierul judeţean Ştefan Prală a fost numit membru în Adunarea Generală a Acţionarilor(AGA). Interesant este faptul că toţi apropiaţii fostului primar Mircia Gutău au primit o sinecură în societăţile din subordinea CJ.
La Spitalul Judeţean, PNL Vâlcea avea pe ,,tun” tot un activist a cărui pregătire a fost contestată de colegii de breaslă. Concursul s- a amânat din cauza Ministerului Sănătăţii care a impus un articol de lege la care nu a fost în stare să facă normele metodologice pentru aplicarea ei.

Sinecurile PSD, oferite cadou piloşilor PNL

Consilierul judeţean Ştefan Prală (PNL) a declarat că respectivul concurs putea fi ţinut dacă cineva din CJ nu cerea un punct de vedere din partea Ministerului Sănătăţii.
,,La Spitalul Judeţean se va face concurs când se va putea. Spitalul avea director… acum dacă cineva din CJ nu făcea exces de zel şi nu cerea punctul de vedere al Ministerului, după scandalul provocat de organizarea concursului, mă refer la contestaţiile făcute. Au mai fost judeţe în această situaţie unde concursul s-a dat chiar dacă legea nu are normele aplicare, dar acolo nu a făcut nimeni scandal. Asta este, dacă ai cerut un punct de vedere nu ai ce să faci…trebuie să respecţi legea!”, a precizat consilierul liberal.
Acelaşi consilier a declarat că PNL Vâlcea trebuia să-i epureze pe pesedişti din instituţiile CJ pentru că blocau activitatea noii conduceri. O declaraţie destul de gravă şi confuză, în condiţiile în care angajaţii din instituţiile statului îşi desfăşoară activitatea în baza unor regulamente şi legi, legislaţie încălcată la greu de noua conducere liberală a CJ. Liberalul a invocat din nou dictatura majorităţii care permite schimbarea unui aparat administrativ pe criterii politice, nu pe profesionalism.
,,Era normal să facem schimbarea în condiţiile în care majoritatea din CJ s-a schimbat. Toate sinecurile astea date de PSD pe interese de partid trebuiau schimbate cu profesionişti. Nu puteam să mergem în continuare cu aceleaşi persoane care încercau să ne blocheze activitatea. Am pus profesionişti peste tot, toate numirile s-au făcut transparent. Este adevărat că în unele locuri este loc de mai bine, pentru că cei care au câştigat concursul au luat note mici, sub 9, dar măcar am văzut că e loc de mai bine, că acolo se poate face mai mult cu oameni mai tineri care vin din urmă.”, a precizat consilierul judeţean Ştefan Prală.

 

 

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.