Loading

UE contribuie la îmbunătățirea sănătății publice acordând finanțare și adoptând legi în numeroase domenii. Pentru CJ Vâlcea, promovarea sănătății reprezintă o strategie de mediere între individ și mediu, combinând alegerea personală cu responsabilitatea socială, având drept scop asigurarea unei mai bune stări de sănătate.

Dacă dăm Cezarului ce este al Cezarului, președintele CJ Vâlcea, Constantin Rădulescu, în cele două mandate avute la cârma județului, s-a preocupat de partea medicală cum nu a făcut-o nici un alt președinte. Planificarea și derularea investițiilor finanțate de la bugetul de stat sau european, pentru sectorul de sănătate, sunt operațiuni de importanță strategică pentru programul de sănătate județean, iar el a înțeles acest lucru. Vedem clar că proiectele medicale sunt prioritatea zero a acestei administrații, atât timp cât datorită echipei sale de implementare proiecte cu fonduri europene și nu numai, a semnat contractul pentru construirea unei noi clădiri de ambulatoriu, pentru Spitalul TBC Mihăești.

Nu doar construim clădiri noi de spital, le și dotăm cu aparatură medicală de ultimă generație, fiindcă ne dorim ca pacienții vâlceni să aibă parte de cea mai bună îngrijire medicală. Investim aproape 1 milion de euro, din fonduri europene, pentru dotarea spitalului din Mihăești cu echipamente și materiale destinate reducerii riscului de infecții nosocomiale. Am semnat, cu reprezentanții firmelor care au câștigat licitațiile, două din cele șapte contracte de furnizare a echipamentelor prevăzute în acest proiect. Este vorba despre un sistem de neutralizare a deșeurilor infecțioase (în valoare de cca 300.000 euro) și un echipament de diagnostic molecular (RT-PCR), detecție și diferențiere a infecțiilor nosocomiale (cca 100.000 euro). În cel mult 60 de zile, cele două echipamente vor ajunge la spitalul din Mihăești. Ne-am propus să avem cele mai moderne spitale din regiune și vom continua să investim în sănătate, un domeniu prioritar pentru noi”, susține Rădulescu, președintele care implementează proiect după proiect medical, dar care încă nu s-a atins de necesarul medical cel mai important.

Pe lângă investiția amintită,

Tot la Mihăești, se construiește o clădire nouă de spital – ambulatoriu, tot din fonduri europene – 4 milioane euro. Luni, 9 septembrie, s-a semnat acordul cu firma care a câștigat licitația, pentru proiectarea și execuția lucrărilor de construire a noului imobil, în valoare de 2,5 milioane euro. Noul ambulatoriu al spitalului, reabilitat și extins cu un nou corp de clădire prin proiect, va beneficia de: 5 cabinete pentru specialitatea pneumologie, o sală modernă pentru efectuarea bronhoscopiilor, un spațiu pentru imagistică medicală, sală de tratament, dar și spații de așteptare prietenoase. Proiectul mai cuprinde și dotarea cu mobilier și aparatură medicală de ultimă generație, printre care și un computer tomograf. Odată finalizate lucrările, noul ambulatoriu va putea primi până la 4.000 de pacienți anual.

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.