Loading

Săptămâna trecută, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Ion Cîlea, l-a avut ca oaspete pe secretarul de stat în Ministerul Culturii, Radu Boroianu. Şeful judeţului a vorbit cu acesta despre importanţa obiectivelor din patrimoniul cultural al judeţului, dar şi al ţării. 

Săptămâna trecută am avut ocazia unei întrevederi plăcute şi, sper, benefice cu domnul Radu Boroianu, secretar de stat în Ministerul Culturii, care s-a aflat într-o scurtă vizită de documentare în judeţul Vâlcea. Am profitat de această amiabilă întâlnire şi am discutat în detaliu dificultăţile cu care ne confruntăm pe linia conservării, restaurării şi punerii în valoare a unor importante obiective care trebuie integrate în patrimoniul cultural al judeţului şi al ţării. Ca etalon al acestor obiective am luat culele Greceanu şi Duca din cadrul Complexului Muzeal Măldăreşti.
Dacă în cazul culei Duca s-au găsit soluţii de protecţie şi promovare, cu celălalt obiectiv reprezentativ al arhitecturii medievale încă avem probleme litigioase nerezolvate deoarece clădirea a fost retrocedată urmaşilor foştilor proprietari conform prevederilor Legii nr.10/2001, iar regimul juridic nu ne mai permite s-o menţinem în patrimoniul culturii naţionale.
Pentru achiziţionarea culei Greceanu am întreprins numeroase diligenţe la Ministerul Finanţelor şi la alte instituţii guvernamentale, iar printr-o notă temeinic fundamentată am transmis la Guvern un proiect de hotărâre încă din data de 11 iulie a.c., însă, din păcate, proiectul respectiv s-a împotmolit ori s-a rătăcit prin vreun sertar ministerial.
Eforturile noastre de a recupera şi reintroduce în circuitul patromonial un obiectiv cultural atât de important cum este cula Greceanu din comuna Măldăreşti are motivaţi puternice. La nivel naţional, de exemplu, nu mai există astăzi decât 37 de cule, din care trei în judeţul Argeş, una în Teleorman, iar restul se mai găsesc pe teritoriul judeţelor din Oltenia. Aceste construcţii fortificate au marcat un moment semnificativ în istoria Ţării Româneşti, însă, cu timpul, şi-au pierdut din strălucirea de odinioară. Culele, atâtea câte au rămas, sunt cele mai veritabile mărturii din secolele 17 şi 18, ele fiind folosite la adăpostirea şi protejarea copiilor şi bătrânilor în momente de năvăliri străine şi războaie. De asemenea, s-au folosit şi ca locuinţe de apărare pentru mişcările din interiorul ţării. Tocmai de aceea, cariile timpului nu trebuie lăsate să degradeze definitiv şi iremediabil aceste vestigii.
În apărarea acestor construcţii reprezentative nu suntem singuri, nouă ni s-a alăturat şi Filiala regională Sud – Vest Oltenia a Ordinului Arhitecţilor din România care, cu prilejul celei de-a XXI – a ediţii a Zilelelor Europene ale Patrimoniului, la începutul lunii septembrie a.c., a organizat o largă dezbatere şi o argumentată expoziţie la Craiova sub genericul „SOS – Culele din România”.
În faţa acestor argumente, distinsul nostru oaspete, secretarul de stat Radu Boroianu ne-a dat asigurări că va fi un susţinător al proiectului şi că va urmări personal ca traiectul Hotărârii de Guvern pe care am înaintat-o la mijlocul verii să ajungă la destinaţie şi să oprească înstrăinarea culei Greceanu.
Dr. ing. ION CÎLEA
Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea

 

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.