30 total views

Fostul edil Mircia Gutău se plictiseşte maxim de când a fost scos pe tuşă de instanţa de judecată, iar viitorul nu se întrevede prea roz în ceea ce priveşte revenirea sa pe scena politică locală. Cum lipsa de activitate cauzează grav sănătăţii şi memoriei colective, fostul primar s-a gândit că n-ar fi rău să ajungă din nou în instanţa de judecată cu o contestaţie în anulare în care a cerut instanţei, adică celor care l-au condamnat şi în al doilea proces, cel al locurilor de joacă, să-l scape de ultima condamnare.

Pe româneşte, Gutău a cerut magistraţilor să-şi toarne cenuşă în cap şi să spună că l-au condamnat din plictiseală, nu pentru că la proces l-au găsit vinovat de abuz în serviciu contra intereselor publice. Nu ştim la ce s-a gândit fostul edil al Râmnicului când a iniţiat acţiunea la Curtea de Apel Craiova, dar n-a fost deloc o acţiune dictată de logică. Nicio instanţă din lume nu-şi va da cu tesla-n cap de bună voie doar pentru a salva libertatea unui condamnat sau de a curăţa cazierul unui om politic. Cum era de aşteptat, fostul edil a pierdut săptămâna trecută acţiunea în instanţă.
Curtea de Apel Craiova i-a respins, miercuri 22 aprilie, contestaţia în anulare prin care Mircia Gutău a încercat să desfiinţeze hotărârea definitivă în care, în iunie 2014, a fost condamnat, de aceaşi instanţă, la doi ani şi jumătate de închisoare pentru abuz în serviciu contra intereselor publice. Hotărârea Curţii de Apel Craiova este definitivă.
Pe plan politic există o explicaţie pentru acţiunea fostului primar, liderii partidelor politice i-au comunicat că l-ar fi racolat pentru candidatura la alegerile locale din 2016 dacă nu ar fi avut la ,,dosar” şi a doua condamnare. În condiţiile date, deputatului Cristian Buican îi va fi imposibil să-l numească candidatul PNL la Primăria Râmnicului, tot ce poate să facă este să-l susţină neoficial în cursa pentru Primăria Râmnicului prin nominalizarea celui mai slab candidat posibil al partidului. Jocul de culise presupune ca Gutău să-şi susţină campania electorală doar pe banii lui, şi doar cu oamenii lui din fostul PDL şi UNPR, toţi independenţi în momentul de faţă, dar şi aşa rămâne problema obţinerii unei majorităţi în CL, altfel, va câştiga alegerile, dar nu va avea şi puterea. PSD Vâlcea a anunţat deja că-şi va susţine propriul candidat, chiar dacă se ajunsese la înţelegere, tot subterană, în care Mircia Gutău urma să fie susţinut de PSD în calitate de candidat al UNPR Vâlcea.
Aparent, situaţia începe să se clarifice, dar nimic nu este sigur.

 

 

 

 

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.