151 total views

Lumina sfântă de la Ierusalim

Cuvintele nu pot cuprinde nemărginta bucurie ce îţi inundă sufletul când păşeşti în Sfântul Mormânt. E hotarul unde, odată cu Mântuitorul, mori şi înviezi întru slava Lui. Pentru că Hristos este Adevărul şi Viaţa, iar suma de întâmplări ce s-au petrecut şi pe care le-am trăit în cinci zile de pelerinaj în cetatea Ierusalimului nu a făcut decât să confirme că în viaţă suntem pentru că vrea El să fim, şi nu altminteri.
Pregătirile pentru călătoria sufletului meu au trecut cu repeziciune şi m-am trezit deodată în Aeroportul din Tel Aviv, răspunzând întrebărilor iscoditoare ale vameşului: „În ce scop călătoriţi? Cât veţi sta? Aveţi vreun pachet pentru cineva? O armă poate? etc…“. După ce l-am asigurat că nu sunt acolo decât pentru a sărbători Sfintele Paşti, fără alte gânduri necurate, am plecat împreună cu ceilalţi 40 de pelerini ai grupului organizat de Centrul de Pelerinaj „Sf. Parascheva“ al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei spre hotelul dintr-o suburbie a Ierusalimului, unde aveam să fim cazaţi pe întreg parcursul pelerinajului. Din goana autocarului şi din cauza oboselii, mare lucru nu am văzut, însă am remarcat starea ireproşabilă a drumurilor publice.

Au mai rămas doar vreo trei ore de somn şi tot atâtea de nerăbdare. Dimineaţă, un mic dejun pe fugă şi rugăciunea de început. Prima oprire, Mănăstirea „Sf. Sava“, din pustiul Iudeei. De jur-împrejur doar nisip, piatră şi un soare dogoritor, în ciuda faptului că ceasul nu arăta mai mult de ora 9:00. Un loc pe cât de izolat, pe atât de impunător şi solemn: aici se păstrează nealterată viaţa călugărească de la începuturile monahismului. De acest loc de închinăciune, unde intră doar bărbaţii, şi-a legat numele Sfântul Sava, cel care a alcătuit Tipicul cel mare al slujbelor. Iniţial, în jurul chiliei acestuia, săpată în peretele din piatră din partea stângă a pârâului Cedrilor, s-au săpat altele de către ucenicii lui, luând astfel naştere aşezarea monahală, în jurul anului 478. Potrivit părintelui Gabriel Roman, însoţitor din partea Centrului de Pelerinaj „Sf. Parascheva“ al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, la Mănăstirea „Sf. Sava“ au mai vieţuit, în perioade de timp diferite, Sfântul Ioan Damaschin, apărător înflăcărat al cultului icoanelor, şi Sfântul Ioan Iacob de la Neamţ, care a îndeplinit aici misiunea de bibliotecar. Tot aici au făcut danii speciale domnitorul Neagoe Basarab şi Domniţa Ruxandra, soţia lui Alexandru Lăpuşneanu. Deşi nu au avut posibilitatea să intre în sfânta mănăstire, femeile au primit la poartă, spre rugăciune şi închinare, părticele din moaştele Sf. Sava, şi, în dar, mir şi ulei sfinţit, precum şi o frunză de fenicul, care, dimpreună cu rugăciunea către sfânt şi către Maica Domnului, poate aduce bucuria naşterii unui prunc femeilor care nu pot duce o sarcină la bun sfârşit ori care sunt sterpe.

Ziua a continuat cu Mănăstirea „Sf. Teodosie“ (greacă), cu peştera magilor şi moaştele Sf. Teodosie, şi biserica ridicată pe Câmpul Păstorilor de lângă Betleem (Beit Sahour), locul unde au înnoptat păstorii în noaptea în care S-a născut Pruncul Iisus Hristos.

Mai departe, am avut posibilitatea de a mă închina împreună cu ceilalţi pelerini în biserica Naşterii Mântuitorului Iisus Hristos, un loc de o sensibilitate cutremurătoare. Înainte de a coborî din biserică în peştera unde o stea de argint în 14 colţuri arată locul naşterii lui Iisus, la loc de cinste este aşezată icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, numită şi Betleemita. Icoana este unică în lume atât pentru că Maica Domnului este reprezentată zâmbind, cât şi pentru faptul că Pruncul său binecuvântează cu mâna credincioşii. În mod paradoxal, privind cum cu infinită dragoste Maica cuprinde pe toţi cei de faţă, strângându-i laolaltă printr-un zâmbet larg, ţie, ca rugător, îţi dau lacrimile, de fericire, de amar, de speranţă…

Atât de aproape de Adevăr

„Părinte, de câte ori aţi fost la locurile sfinte? Vă încearcă acelaşi sentiment de fiecare dată când îngenuncheaţi în faţa lespedei din Sfântul Mormânt? Sau a intervenit un fel de rutină…“, îl întreb pe părintele ghid.

„N-au fost multe, dar nici puţine. Însă, de fiecare dată emoţia aşteptării şi prezenţa în rugăciune la Sfântul Mormânt pot spune că îmi umplu de fiecare dată sufletul de bucurie…“

O bucurie pe care aveam să o cunosc spre înseratul zilei de joi: după aproape trei ore de aşteptare la rând, mă aflam în faţa Adevărului şi a Vieţii: „Nu vă temeţi. Acela pe Care-L căutaţi nu e aici. A înviat. De ce-L căutaţi pe Cel viu între cei morţi?… Mergeţi şi spuneţi că Iisus a înviat!“.

Sub cupola unui mare ansamblu arhitectural, mai multe paraclise marchează răstignirea, aşezarea pe piatră pentru a fi îmbălsămat şi, bineînţeles, punerea în mormânt a Mântuitorului. Iar singurul gând ce-mi dădea târcoale mie, ca şi altor pelerini prezenţi, era: „Doamne, dar oare sunt îndeajuns de vrednică să ating Sfântul Tău Mormânt?“. Imediat însă în minte mi s-au arătat vorbele psalmistului: „Iar cei necredincioşi la Tine se vor întoarce…“ şi astfel mi-am aplecat capul cu sfială rugând, cu gândul la familie, la prieteni şi la toţi cunoscuţii, să ne miluiască Dumnezeul nostru Atotcuprinzător. Astfel s-a consumat prima rugăciune la Sfântul Mormânt şi, deşi eram zoriţi să părăsim încăperea pentru a face loc şi altor credincioşi, parcă timpul şi spaţiul a căpătat o altă dimensiune. Cuvintele nu pot transmite nemărginita bucurie ce îţi inundă sufletul când păşeşti în Sfântul Mormânt. E hotarul unde, o dată cu Mântuitorul, mori şi înviezi întru slava Lui. Pentru că Hristos este Adevărul şi Viaţa, iar suma de întâmplări ce s-au petrecut şi pe care le-am trăit în cinci zile în cetatea Ierusalimului nu a făcut decât să confirme că în viaţă suntem pentru că vrea El să fim, şi nu altminteri.

Pe Drumul Crucii

Vinerea Mare a debutat printr-un periplu la locul naşterii Sfântului Ioan Botezătorul – Ein Karem – şi, mai apoi, la locul întâlnirii dintre Fecioara Maria şi Elisabeta, cea din urmă întâmpinându-o cu mirare: „De unde mie cinstea aceasta să vină la mine Maica Domnului meu?…“. Acum, în acest loc, un izvor rece curge cu repeziciune la un jgheab, mulţime de pelerini socotindu-l o binecuvântare în arşiţa zilei, chiar înainte de a urca pe Muntele Măslinilor. Aici, ne închinăm în Biserica Înălţării şi Aflării capului Sf. Ioan Botezătorul, o biserică ridicată doar cu mâinile de maicile din Rusia, a cărei clopotniţă măsoară 65 de metri. Urmează Biserica „Domnul a plâns“ (cupolă în formă de lacrimă), la locul înălţării, unde Domnul a deplâns soarta Ierusalimului. Aici, cât cuprinzi cu ochii, de la stânga spre dreapta, se află ceea ce se numeşte Valea Iosafat sau a Plângerii, a Judecăţii, de unde, conform unei tradiţii locale, se spune că va începe înfricoşata judecată. De altfel, locul este unic în lume prin prisma faptului că cimitirele celor trei mari religii, creştinism, iudaism şi islamism, se învecinează.

Trecând prin Grădina Ghetsimani, la biserica cu piatra pe care s-a rugat Mântuitorul înainte să fie prins şi dus la judecata lui Pillat din Pont, ajungem să ne rugăm la mormântul Maicii Domnului şi la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului – Ierusalimita (cântăreşte 200 kg), care s-a pictat singură şi care a scăpat neatinsă din mai multe inundaţii, călugărul român de aici mărturisindu-ne că a fost recent martor al unei astfel de minuni. În aceeaşi biserică ochii se bucură la vederea unui candelabru alb-albastru, cel mai frumos din întreg Ierusalimul, potrivit aceluiaşi părinte, donat de Regina Maria a României.

Mai departe am făcut un popas la mormântul Sf. Arhidiacon Ştefan, la locul unde au trăit părinţii Maicii Domnului şi unde s-a născut Fecioara Maria. De la Scăldătoarea Vitezda, unde Iisus a vindecat un paralitic care zăcea în pat de 38 de ani – „Scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă. Şi îndată omul s-a făcut sănătos, şi-a luat patul şi umbla (Ioan 5, 9)“ -, am pornit cu rugăciunea în gând pe Drumul Crucii (sau Via Dolorosa), marcând fiecare dintre cele 14 opriri, pe străduţele înguste ale vechiului Ierusalim. Şi astfel, ajungem iarăşi în Biserica Sfântului Mormânt, unde ne închinăm la locul răstignirii lui Hristos şi îngenunchem în faţa pietrei, a Ungerii, pe care a fost aşezat Mântuitorul spre a fi îmbălsămat; din piatra aceasta izvorăşte un mir cu un parfum ce le întrece pe toate cele pământeşti.

„Veniţi de luaţi Lumina!“

De multe ori am auzit şi am citit despre momentul în care Lumina se coboară din Cer peste Sfântul Mormânt, răspunzând rugăciunii Patriarhului Ierusalimului şi a creştinilor prezenţi în Sâmbăta Mare în Biserica Învierii ori în împrejurimi. Trăirea acelui moment însă întrece toate relatările. Răsăritul soarelui şi încă ore bune mai încolo, ne-a prins la poarta Jaffa, alături de numeroşi pelerini ce aşteptau cu nerăbdare accesul în cetate. Ceasul bătea aproape ora 10:00, iar speranţa că soldaţii evrei vor ridica barierele nu se întrezărea; mă bucuram însă, sincer, că vom lua Lumină chiar şi aşa, la poalele cetăţii Ierusalimului. Era suficient. O sumă de întâmplări avea însă să mă poarte în interiorul cetăţii, hălăduind pe străzile înguste şi prin curţile interioare din dorinţa de a evita şi celelate baraje ale soldaţilor. Într-un final, împreună cu alţi patru colegi din grup, luam cu asalt ultima redută – cu ajutorul creştinilor arabi, ce se pregăteau să ajungă la Sfântul Mormânt într-o procesiune zgomotoasă, am trecut de ultimul baraj, ne-am alipit unui alt alai şi, într-un final, am ajuns pe o terasă de unde, în faţă, la câţiva zeci de metri, se înălţa semeaţă cupola Bisericii Sfântului Mormânt. Bătea ceasul amiezii, pe un soare strălucitor. După exact o oră, după o desfăşurare de forţe între pelerini şi gărzi, Patriarhul Ierusalimul, Teofil al III-lea, intră în Biserica Învierii. Avea să urmeze o oră de rugăciune în interior şi de incantaţii în limba arabă, acompaniate de ritmuri alerte scoase de tobele participanţilor: „Să vină lumina!“, strigă arabii creştini.

Ceasul arată ora 14:00. Ştiam că la acel moment, la uşa Sfântului Mormânt, Patriarhul este dezbrăcat de veşmintele arhiereşti, doar stiharul acoperindu-l, fiind controlat de orice sursă de foc de către şeful Poliţiei israeliene şi de reprezentanţi ai musulmanilor. Urmează minute bune de rugăciune a Patriarhului şi a miilor de oameni veniţi de pe întreg globul pământesc să vadă minunea. Lângă mine, o doamnă de origine greacă, venită tocmai din Australia, murmură o rugăciune. Mă detaşez însă de întreg vacarmul din jur şi privesc cu speranţă spre turla bisericii. Fotografiez cu ochii, în stânga cupolei, o rază cu o lumină blândă ce intră în Sfântul Mormânt, iar la câteva secunde clopotele încep a bate cu putere. „Doamne, mare Ţi-e puterea! Miluieşte-ne pe noi“, au fost singurele cuvinte ce mi-au trecut prin minte. La câteva minute de un moment unic, irepetabil, ce nu poate fi descris în cuvinte, mă trezesc din uluială şi întreb pe părintele Gabriel Roman cât arată ceasul: 14:20. Deci, după calculele mele, Lumina s-a pogorât la 14:15; ulterior aveam să aflu că Ierusalimul a dat ca oră exactă 14:14.

Cu sufletul împăcat şi plin de emoţie îi spun părintelui „Hristos a înviat!“. „Adevărat a înviat! E prima dată când vin la Ierusalim de Paşti şi mă încearcă o emoţie unică…“, îmi spune părintele, încă marcat de frumuseţea momentului. Şi atunci, şi acum, cred că Lumina se arată nu doar celor ce cred cu putere, ci şi celor care se roagă mai puţin, tocmai pentru a se întări în credinţă, pentru a împărtăşi şi altora puterea lui Dumnezeu… Cu bucurie am participat la Sf. Liturghie săvârşită în noaptea de sâmbătă la aşezământul românesc de la Ierusalim, iar în prima zi a Sf. Paşti am primit binecuvântare în apa Iordanului, la locul Botezului Domnului, şi ne-am rugat la moaştele Sf. Ioan Iacob, la Hozeva.

Pelerinajul organizat de Centrul de Pelerinaj „Sf. Parascheva“ al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, ai cărui ghizi îndrumători au fost părintele Gabriel Roman şi d-ra Ilona Postolachi, s-a încheiat la Biserica Ortodoxă „Mihail şi Gavriil“ din Jaffa, unde am gustat din bucatele tradiţionale şi cuvântul plin de miez al părintelui Gherasim.
Ierusalim, oraş sfânt pentru trei religii
Capitală a statului evreu, Ierusalimul se remarcă în prezent prin diversitatea religioasă, fiind considerat oraş sfânt pentru trei mari religii, creştinism, iudaism şi islamism. Creştinii râvnesc ca macăr o dată în viaţa pământeană să ajungă la Ierusalim, să meargă pe urmele Mântuitorului, pelerinajul culminând cu rugăciunea la Sfântul Mormânt din Biserica Învierii. Pentru evrei, Zidul Plângerii, rămăşiţă a templului ridicat de Irod în anul 37 î.Hr., reprezintă locul cel mai sacru, simbol al unităţii poporului şi statului Israel. Moscheea lui Omar reprezintă al doilea mare loc de pelerinaj, după Mecca, pentru musulmanii din întreaga lume, monumentul impresionant nu scapă ochiului vigilent al turistului şi datorită culorii în care este îmbrăcată partea superioară.

Pentru mai multe imagini

http://www.sfaturiortodoxe.ro/tara-sfanta/

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.