34 total views

Există oameni care în perioada asta au furat cam tot ce se putea prin ţara asta. Cum au fost pedepsiţi am vazut cu toţii… mai puţin pentru cei care aşteaptă la rând. În domeniul forestier, aproape peste 20 % din suprafeţele împădurite ale ţării s-au dus în 25 de ani. S-au furat munţi, păduri întregi cu toptanul, cu camionul şi cu copacul. Spre exemplu, cuplul de notorietate Sturza-Hrebenciuc au furat vreo 30 de mii de hectare, aşteptându-şi plata justiţiei. Gicu Deaconeasa, vâlcean de-al nostru mai modest, a falsificat acte şi n-a luat în plus decât vreo 2 munţi, în zona Latoriţa (M-ţii Purul şi Galbenu).

Pentru asta, aşa cum am anticipat în materiale anterioare, la prima scadenţă a justiţiei a primit 10 ani închisoare, poate mai ia, poate mai lasă în urma căilor de atac. Există alţi hoţi de lemne, mai modeşti. Devalizează pădurile statului şi cele private, furând cu tractorul sau căruţa, câte o stivă sau câte un copac. Pedeapsa pentru ei – câteva luni, maxim un an şi jumătate cu suspendare.

Există dragi cititori, însă, şi o altă categorie de oameni sărmani, fără niciun venit, care, în timpuri imemoriale, au intrat pe pământul boierului să ia un braţ de lemne pentru a-şi prepara amărâta de ciorbă pe sobă sau pentru a se încălzi.
Furtul rămâne furt, este adevărat şi nu prea este scuzabil cu nimic. Punem însă o întrebare: dacă pentru jefuitorii de păduri întregi, de zeci de mii de metrii cubi furaţi cu acte falsificate, coerciţia statului îi pedepseşte cu câţiva ani de închisoare, ce pedeapsă ar trebui să primească săracul amărat surprins cu un braţ de surcele din crengi uscate, căzute la pământ, luate de pe o proprietate privată, ţinând cont că nu a tăiat niciun copac sau creangă, ci doar a adunat nişte vreascuri pe jumătate putrede, pentru a încălzi odaia insalubră în care îşi creşte copiii?
Întrebarea nu este fără temei deoarece, în mod frecvent s-au întâmplat astfel de cazuri. Avem şi noi unul în vizor, de pe plaiurile locale, şi veţi fii surprinşi în ediţiile viitoare, văzând ce pedeapsă a primit hoţul de surcele şi mai ales veţi fii surprinşi să aflaţi cine au fost protagoniştii. Până atunci, ce pedeapsă credeţi că trebuia să primească hoţul surprins cu un braţ de surcele? (George Danielescu)

 

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.