Sanatoriile şi clinicile private din Vâlcea au scăpat de ,,bisturiul” ministrului Nicolăescu. Cei cinci privaţi care aveau contracte cu Casa Naţională de Sănătate au reuşit, cu mici excepţii, să-şi menţină aceeaşi finanţare, deşi la începutul acestui an, actualul ministru al Sănătăţii, liberalul Eugen Nicolăescu, declara că spitalele private nu vor mai primi bani de la bugetul de stat, deoarece o astfel de măsură va aduce cu 10% mai mulţi bani pentru spitalele din sistemul public. O nimica toată comparativ cu sumele sifonate de Guvern în favoarea asfaltatorilor. Din fericire, pentru cetăţenii României, ideea liberalului nu a fost aprobată nici de premierul Victor Ponta, nici de FMI, care a specificat că sistemul de sănătate din România nu stă în cei 2,7 la sută alocaţi privaţilor. Astfel, privaţii au reuşit prin relaţii proprii să-şi asigure finanţarea necesară. La Vâlcea, sanatoriul Mariei Tudor a reuşit, aparent în urma unei contestaţii, să obţină un număr mai mare de paturi decât clinica Incarmed Călimăneşti care oferă servicii medicale complexe. Nicolae Sofianu a folosit metode ,,alternative” şi a obţinut o suplimentare de paturi deşi nu îndeplineşte condiţiile legale.
Tăierea finanţărilor pentru spitalele şi clinicile private
Ministrul Sănătăţii spunea la începutul acestui an că anul 2013 va fi anul schimbărilor majore în sistemul sanitar, cu toate acestea reforma profundă mult promisă a rămas doar la nivel de promisiune. Sistemul este în continuare subfinanţat, calitatea serviciilor este la fel de execrabilă, pacienţii suportă în continuare costul medicamentelor şi jumătate din salariile cadrelor medicale.
Liberalul găsise şi o metodă de redresare a sistemului sanitar… tăierea finanţărilor pentru spitalele şi clinicile private, o măsură care ar fi pus lacătul pe cele patru clinici private din Vâlcea: Riviera, Balneomed, Incarmed, Rapitest şi Amanid.
Nicolăescu spunea, că în noul contract-cadru, care va intra în vigoare de la 1 martie, se va stipula că banii publici vor susţine numai spitalele publice din România, managerii de spitale private urmând să-şi dezvolte investiţia prin forţe proprii, nu pe “ce fură de la stat sau din ceea ce încearcă să obţină prin trafic de influenţă”.
“În contractul-cadru pe 2013 care va intra, sper, în vigoare la 1 martie, vom sista finanţarea din fondurile Casei pentru unităţile spitaliceşti private. Astfel încât toţi banii publici – vorbim de fondul unic naţional de asigurări sociale de sănătate – să meargă către spitalele publice. Circa 10 la sută există finanţare pentru sectorul privat, în felul acesta, cu 10 la sută va creşte fondul alocat spitalelor (publice n.r.) pentru perioada următoare. Ceea ce, împreună cu cei 200 de milioane de lei pentru anestezie şi terapie intensivă, sper că va asigura o finanţare superioară a spitalelor şi va micşora din nemulţumirile cetăţenilor.
Eu sunt liberal şi ar fi trebuit să fiu primul care să spun că da, să le dăm, să facem, să… Nu. Sunt liberal, rămân în continuare liberal, dar consider că banul public, în acest moment, este atât de puţin, încât el trebuie foarte bine cumpănit, foarte bine chibzuit.
Spitalele private, doar 2,7 %din totalul finanţării din sistemul de sănătate.
Cineva care îşi dezvoltă o afacere privată nu şi-o face pe banul public. Când îşi gândeşte business plan-ul respectiv, ca să-şi facă investiţia, se gândeşte ce venituri are din ceea ce poate el, nu din ceea ce fură de la stat sau din ceea ce încearcă să obţină prin trafic de influenţă – sau poate printr-o competiţie foarte serioasă şi foarte deschisă, ceea ce mă îndoiesc. Deci, în acest moment, decizia noastră este clară: sectorul public trăieşte din banul public; sectorul privat trăieşte din banul privat”, a spus Nicolăescu.
Fondul Monetar Internaţional nu a fost de acord cu această măsură, pe motiv că banii alocaţi spitalelor private reprezintă doar 2,7 la suta din totalul finanţării din sistemul de sănătate.
Sofianu ar fi obţinut de fapt finanţare pentru 48 de paturi deşi nu are linie de gardă
Contrar afirmaţiilor actualului ministru al Sănătăţii, în urma negocierilor cu CNAS, cele cinci clinici private din Vâlcea şi-au păstrat finanţarea de anul trecut, deci şi numărul de paturi, cu excepţia Clinicii Incarmed Călimăneşti care a obţinut finanţare pentru 16 paturi din cele 36 deţinute anul trecut, valoarea alocată lunar – 78.000 lei, din datele oferite de purtătorul de cuvânt al CAS Vâlcea. Interesant este faptul că deşi clinica oferă servicii medicale complexe, iar adresabilitatea este destul de mare, Casa Naţională de Sănătatea i-a contractat un număr mai mic de paturi. Probabil, doctorul Dumitrescu nu a învăţat, încă, să deschidă uşile CNAS cu ,,capul”.
După datele oficiale oferite de CAS Vâlcea, Clinica Balnomed, deţinută de omul de afaceri Nicolae Sofianu, ar fi obţinut un număr de 37 de paturi şi o finanţare de 72.000 lei, pentru lunile iunie şi iulie, suma pe luna august fiind diminuată la 52.000 lei. Surse din cadrul aceleiaşi instituţii au afirmat că Sofianu ar fi obţinut de fapt finanţare pentru 48 de paturi deşi nu are linie de gardă, condiţie esenţială în obţinerea unui contract de finanţare cu CNAS. Clinica Rapitest se află în aceeaşi situaţie, a obţinut finanţare pentru 24 de paturi, tot fără asigurarea liniei de gardă. Clinica Amanid din Bărbăteşti a obţinut cea mai mică finanţare, între 35-40.000 lei, pentru 13 paturi.
Maria Tudor ar fi contractat în acest an 130 de paturi printr-un artificiu legislativ…
Cum era de aşteptat, ceea mai mare finanţare a obţinut-o omul de afaceri Maria Tudor, printr-o relaţie directă cu CNAS. Purtătorul de cuvânt al CAS Vâlcea a declarat că aceasta a primit peste 7 miliarde lei vechi, pe an, şi un număr de 50 de paturi. Datele oferite oficial nu dau cu datele oferite pe surse. Conform surselor, Maria Tudor ar fi contractat în acest an 130 de paturi printr-un artificiu legislativ… trecerea sanatoriul Riviera în categoria spitalelor.
Iniţial, CNAS i-a acceptat la contractare un număr de 50 de paturi, dar Maria Tudor a contestat decizia şi a câştigat 130.
Ministrul Sănătăţii vorbea de reformarea sistemului medical în condiţiile în care spitalele primesc bani doar pentru plata salariilor, şi acelea mizere. 90% din sumele alocate reprezintă cheltuieli salariale, 5% sunt alocaţi pentru materiale sanitare şi hrană şi doar 5% pentru medicamente.
Bugetului Sănătăţii folosit în acoperirea găurilor din economie.
În bugetul pentru 2013 se prevede plata medicamentelor în termen de 60 de zile, în timp ce 800 de milioane de euro sunt prevăzute pentru plata arieratelor în domeniu, datorii făcute din cauza subfinanţării. După un an de discuţii sforăitoare, actuala conducere a ministerului nu a fost în stare să realizeze nici măcar pachetul minimal de bază al serviciilor medicale, iar motivul este simplu…folosirea bugetului Sănătăţii în acoperirea găurilor din economie.
cum il pot contacta pe domnlNicolae Sofianu?