40 total views

Administratorul judiciar al combinatului chimic din Râmnicu Vâlcea a depus astăzi, la Tribunalul Vâlcea, planul de reorganizare a societăţii, după doi ani de la declararea insolvenţei.

Administratorul judiciar al combinatului chimic din Râmnicu Vâlcea a depus, ieri 5 februarie a.c., la Tribunalul Vâlcea, planul de reorganizare a societăţii, după doi ani de la declararea insolvenţei. Planul de reorganizare va fi aprobat de Comitetul Creditorilor în luna martie a acestui an, iar apoi va fi publicat în buletinul de insolvenţă. Documentul a fost depus în această dimineaţă la Tribunalul Vâlcea de reprezentanţii Rominsolv, administratorul judiciar de la Oltchim. Sindicaliştii speră că planul de reorganizare să cuprindă măsuri concrete pentru creşterea capacităţii de producţie şi plata salariilor restante. „Sperăm ca planul de reorganizare să cuprindă soluţii de redresare şi de la acţionarul majoritar, respectiv Ministerul Economiei, dar şi de la AVAS, nu doar măsuri propuse de administratorul judiciar. Vrem să se plătească salariile restante şi să se pună în funcţiune toate instalaţiile astfel încât să crească cifra de afaceri. După cum ştiţi, secţia OXO a funcţionat pentru puţin timp, iar în decembrie a fost din nou închisă, pentru că cei care se ocupă de combinat nu au reuşit să găsească piaţă de desfacere pentru produse”, spune Mihai Diculoiu, liderul Sindicatului Liber Oltchim. Potrivit unui comunicat de presă transmis Bursei de Valori Bucureşti, strategia de reorganizare prevede vânzarea combinatului către un cumpărător eligibil, dar şi îmbunătăţirea rezultatelor financiare prin investiţii tehnologice.

Oltchim, control de la ITM

Oltchim a intrat în insolvenţă în ianuarie 2013 şi înregistrează în acest moment datorii de peste 800 milioane de euro. Societatea are restanţe salariale şi faţă de cei peste 2000 de angajaţi, lucru ce i-a determinat pe sindicalişti să depună în ianuarie 2015 o plângere la ITM, pentru recuperarea banilor. „Sunt trei luni restante şi am făcut sesizare la ITM. Conducerea s-a angajat să plătească aceste salarii până în 25 februarie 2015, în caz contrar va fi amendată cu 10 000 de lei de către inspectorii ITM”, mai spune Mihai Diculoiu. Combinatul datorează bani şi celor peste 960 de persoane concediate în iunie 2013, care nu şi-au primit nici până în prezent salariile compensatorii. Conform contractului colectiv de muncă, disponibilizaţii au dreptul, în funcţie de vechime, la 7,12 sau 18 salarii compensatorii, respectiv între 20 000 şi 50 000 de lei.

Sursa (aici)

 

 

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.