44 total views

Statele Unite au dat ieri asigurări, într-un mesaj de o fermitate fără precedent, că estul Europei nu va rămâne descoperit în fața Rusiei.

Președintele american Barack Obama a reînnoit ieri, în cea de-a doua zi a vizitei la Varșovia, mesajul ferm de susținere a Europei de Est în fața unei eventuale agresiuni ruse. „Polonia nu va fi niciodată singură. Dar nu doar Polonia. Estonia, Letonia, Lituania şi nici România nu va fi niciodată singură”, a subliniat liderul de la Washington în fața celor 12 lideri est-europeni prezenți la ceremoniile prin care Polonia marchează 25 de ani de la primele sale alegeri libere din iunie 1989. Reuniunea de la Varșovia a căpătat o simbolistică aparte în contextul tensiunilor dintre Russia și Occident.

Marţi, preşedintele american a propus un miliard de dolari pentru dislocarea de noi forţe americane, terestre, aeriene şi navale, în Europa de Est, preocupată de criza ucraineană.

Această “iniţiativă pentru a asigura Europa” trebuie aprobată însă de Congres. Ea trebuie să servească şi dezvoltării capacităţilor ţărilor care nu sunt membre NATO, cum ar fi Ucraina, Georgia şi R.Moldova, pentru a le permite să coopereze cu Statele Unite şi aliaţii lor occidentali şi să-şi consolideze propria apărare, a anunţat Casa Albă într-un comunicat.

 

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.