196 total views

Într-un recent articol publicat, întrebam, dacă la Vâlcea mai există Poliție, Parchet, Prefectură, într-un cuvânt autorități locale, în ideea că poate încep să se sesizeze la cele semnalate. Iată, că în aceeași zi, cei de la Track News ne fac cadou un articol chiar despre șeful Poliției Județene – Iana Cosmin.

Subcomisarul astăzi șef peste Inspectoratul de Poliție Vâlcea, a intrat în pixul celor de la Track News, care fac legătura dintre numirea lui pe funcție prin  implicarea lui Liviu Dragnea și vâlceanu Florin Vîlnei (președintele Federației Naționale a Polițiștilor – Sed-Lex), cu CV-ul din care nu reiese că ar fi potrivit pentru această funcție, considerând T.N. că numirea lui Iana merită investigată eventual de un Parchet.

„Ministrul Carmen Dan, pupila lui Liviu Dragnea, s-a confruntat cu proteste din partea polițiștilor legat de salarizare și se aștepta că aceste proteste vor lua amploare lunile următoare. De aceea a făcut o mișcare tipică lui Liviu Dragnea, adică a oferit o sinecură celor care îi contestă: A oferit din luna martie, pentru șase luni, funcția de șef al Poliției Vâlcea lui Cosmin Iana, unul dintre prietenii lui Florin Vâlnei, sindicalist șef al polițiștilor. Din CV-ul lui Iana nu reiese că ar fi potrivit pentru o asemenea funcție, el sărind rapid peste etape, de la simplu agent la Rutieră, la ofițer tot la Rutieră. Lăsând de o parte faptul că activitatea unui Inspectorat Județean de Poliție e complexă, nu se limitează la luat de permise, numirea lui Iana mai are o fațetă care ar merita investigată, eventual de un Parchet. Creșterea lui Iana în funcție și grad s-a făcut înainte de termen, la pachet cu ungerea lui ca sindicalist-șef al județului Vâlcea. A investigat imediat vreo instituție cum s-au făcut alegerile la Sed Lex Vâlcea? Totuși vorbim de un sindicat al polițiștilor. Se presupune că polițiștii și șefii lor, care lucrează zilnic pentru stoparea ilegalităților, ar fi trebuit să se arate cel puțin revoltați, dacă nu chiar interesați maxim de acest caz. Sau poate azi, când Cosmin Iana este pus șef la IPJ Vâlcea, s-a revoltat cineva din MAI sau a cerut o anchetă? Sau poate cazul „polițistului pedofil” se repetă la o scară mai mare. Adică se mușamalizează un cumul de nereguli, de ilegalități la vârful Poliției Române cu scopul de a nu deranja? Polițistul pedofil era amic cu unii din Guvern, care i-au oferit protecție, polițistul „sindicafil” e prieten cu șeful Sed Lex-ului, care-i oferă avansare și funcții… Numele acestui sindicat al polițiștilor vine de la maxima latină „ Dura lex, sed lex.”, care înseamnă „Legea e dură, dar aceasta este legea.” Cu alte cuvinte, aceasta este legea numirilor la șefia Poliției Române: încurajarea infracțiunilor prin tăcere. Sindicatul „Sed lex mucles”…”

 

 

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.