62 total views

Nu vă impacientaţi, stimaţi cititori, nu este vorba de un comentariu al cărţii lui Erich Maria Remarque ce tratează viaţa soldaţilor germani în tranşeele primului război mondial, ci este vorba de buletinul de ştiri al revoltei din feuda Baronului de Vaideeni, Romulus Bulacu.

Cavalerul D’Orange, şeful gheerilelor urbane din Rm. Vâlcea, bântuie pe la împărăţia din Bucureşti încercând să-şi recapete blazonul de la măria sa, Blaga I. Restul oştilor de gheerilă stau pitite prin municipiu să nu le găsească poterele Baronului de Vaideeni, Bulacu, şi să- i scurteze de capul politic. În acest timp, Baronul de Vaideeni se preumblă pe moşie împreună cu boierii veliţi din Sfatul ţării. Şi astfel, poposi Baronul de Vaideeni prin mai multe localităţi pe unde trecuseră ienicerii şi spahii psd-işti şi înfrânseseră micile pâlcuri de oaste pdl-istă.

Supravieţuitorii nu prea se bucurară de vizita Baronului de Vaideeni, pentru că în afară de lozinci, nu se aleaseră cu nimic. Şi când te gândeşti că în toamnă, iar vin ienicerii şi spahii Padişahului Cîlea peste ei, parcă mai bine ai fugi în munţi, decât să te mai opui uraganului declanşat de Semilună. Ca să le mai crească zelul războinic, Baronul de Vaideeni le promise intăriri din oastea galbenă a prinţului Buican I. Numai că, şi întăririle astea dăduseră ochii cu oştenii sultanului Cîlea şi erau… vai de mama lor! Aşa că, până în toamnă, Baronul de Vaideeni dădu sfoară-n ţară că angajează mercenari, dar nimeni nu se înghesui şi atunci, o tristeţe mare cuprinse feuda.

 

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.