Loading

Mai bine DEMISIA decât o altă umilinţă!

Monica Macovei consideră că PNL ar trebui să îi ceară demisia lui Emilian Frâncu din funcţia de primar al municipiului Râmnicu Vâlcea, apreciind că “niciun oraş din ţară nu trebuie să fie condus de un condamnat penal pentru fapte de corupţie”.

“Liberalul Emilian Frâncu a fost condamnat pentru corupţie la patru ani de închisoare cu suspendare. Faptul că judecătorii au decis că sentinţa este cu suspendare nu înseamnă că îl consideră nevinovat pe Emilian Frâncu. Din contră, sentinţa Tribunalului Bucureşti arată că liberalul Frâncu este vinovat şi pentru asta a fost condamnat penal. Ieşirea lui Emilian Frâncu din închisoare nu şterge condamnarea penală de patru ani, iar PNL ar trebui să arate că îi respectă pe locuitorii din Râmnicu Vâlcea şi să îi ceară să renunţe la funcţia de primar”, precizează eurodeputatul într-un comunicatul de presă.

Tribunalul Bucureşti l-a condamnat pe Emilian Frâncu la patru ani de închisoare cu suspendare pentru luare de mită, acesta fiind eliberat după cinci luni de arest preventiv.

Sursa : Agerpres

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.