37 total views

Pentru că cei mai mulți oameni sunt sceptici când vine vorba despre destinația finală a deșeurilor reciclabile, s-a făcut un experiment și s-a urmărit tot traseul unor PET-uri, de la clopot până la reciclator. Iar pentru a înțelege cât mai bine importanța cu care trebuie tratată colectarea deșeurilor, citiți mai jos explicațiile unor specialiști în acest domeniu.

Vă atragem atenția de la început că nu este traseul PET-urilor râmnicene și nici vâlcene, ci traseul unor PET-uri bucureștene, poate în cel mai curat sector din capitală. Un sector gestionat în folosul cetățeanului și nu al interesului personal, de un operator, atenție, vâlcean, care, stimați râmniceni, a fost exclus de pe piața locală pentru a face loc celui mai mare operator toxic pe patru roți de pe piața națională, cu acceptul tuturor organelor de conducere. Un operator care generează probleme, care nu-și îndeplinește condițiile de operare, sancționat de nenumărate ori pe linie de mediu, etc. Suspectăm că acesta a intrat pe piața locală câștigând licitația cu o ofertă în condiții neclare care a fost acceptată de executivul primăriei. Drept dovadă, deși oferta a fost declarată conformă, la nici un an de zile de la începerea contractului părțile au ajuns în instanța de judecată. Atât presa națională, cât și publicația noastră, la nivel local, singura dealtfel, a adus în atenția opiniei publice nenumărate articole despre mașinațiunile pe care acest operator le-a făcut peste tot pe unde strânge gunoiul. Suntem curioși să vedem cine va strânge gunoiul după ei…DNA…DGA…cine?

Și totuși, în comparație puteți viziona nu traseul PET-urilor, corect selectate, ci cum activează operatorul munipiului, cu acceptul executivului local, în orașul nostru.

https://youtu.be/-ZTvSl3YlVo

https://youtu.be/haqyG6FE2e8

https://youtu.be/fLZRlgOKAg4

https://youtu.be/B2ZLuWO1fbs

https://youtu.be/AzIH3UyXORg

 

Gunoiul, sub lupă. PET-ul, de la clopot până la reciclator
Traseul PET-urilor!

Cea mai des întâlnită reacție la invitația de a colecta selectiv este: „Ce sens are, când cei de la firma de salubritate ridică oricum hârtia împreună cu plasticul, în aceeași mașină?”.

Explicația pentru această practică o dă Dan Ceaușescu, director de marketing Urban SA: „Oamenii nu pun deşeurile chiar separat, adică n-aş putea să iau ce e în iglu-ul galben, de plastic, să îl vând aşa cum e. Trebuie trecut printr-un proces de sortare. Deci dacă tot îl trec prin sortare, mi-e indiferent dacă iau plasticul împreună cu hârtia sau separat. Şi oricum, deşeurile trebuie separate pe culori, pe densităţi. De exemplu, la PET avem patru culori, deci oricum îi dai drumul pe bandă şi îl sortez”.

Deșeurile reciclabile sortate pe sub-categorii

Deșeurile din clopotele de colectare selectivă sunt așezate, în stația de sortare, pe mai multe categorii: hârtie, carton, PET transparent, PET verde, PET maro, PET albastru, folie incoloră, folie colorată, doze aluminiu, metal, lemn (de mici dimensiuni, cum ar fi lădițele), HDPE (recipiente de șampoane, detergenți), polistiren. Ceea ce rămâne este un rest de deșeu reciclabil, care este valorificat energetic la fabrica de ciment, și o foarte mică parte care merge la groapa de gunoi.

Ce traseu parcurg deșeurile reciclabile?

Al doilea tip de reacție este legat de scepticismul privind destinația finală a deșeurilor reciclabile: „Eu colectez separat, dar cine știe unde ajung deșeurile?”.

Pentru a răspunde la această întrebare, am făcut un experiment în care am marcat mai multe PET-uri și le-am urmărit tot traseul cu camera video: le-am aruncat în clopot, a venit mașina de la firma de salubritate și a descărcat conținutul în remorcă, deșeurile au ajuns în stația de sortare, au fost așezate pe categorii, balotate și trimise la reciclator.

Acolo are loc o primă spălare simplă, fără detergent, a PET-urilor, se sortează magnetic metalele, apoi sticlele de plastic sunt măcinate în fulgi. Se spală a doua oară, cu detergent, și se usucă. Mai departe, fulgii sunt topiți și trecuți printr-o matriță în care iau formă de fibră poliesterică, bandă pentru legat sau granule rPET, din care se obțin alte PET-uri. Fibra poliesterică poate fi utilizată pentru obținerea mai multor produse, cum ar fi: lavete, plasturi, măști medicinale, scutece, tapițerie (pentru mobilă sau în industria automobilelor), textile și îmbrăcăminte, textile casnice (perne, pilote) sau filtre.

La reciclator ajung și deșeuri reciclabile colectate de către colectorii informali, acele persoane care caută plastic, hârtie, aluminiu sau sticlă în tomberoane, dar calitatea acestora este inferioară. În plus, aceste deșeuri trebuie să treacă prin două sau chiar trei spălări, ceea ce înseamnă consum de resurse, iar fulgii sau fibra care se obțin din PET-urile de la groapa de gunoi nu pot fi utilizați pentru rPET, pentru industria igienică sau cea textilă.

Mai mult puteți citi pe http://www.green-report.ro/pet-clopot-reciclator/

 

 

 

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.