36 total views

Acum că a trecut şi Congresul PSD, şi-am asistat la primul descălecat al preşedintelui Liviu Dragnea, posibil după 23 noiembrie să asistăm la încălecat, ne întrebăm cu ce ne va mai susrprinde Organizaţia Judeţeană PSD.

foto/criterii.ro

Costi Radulescu

După ce şi-au ales noua conducere, în luna august a acestui an, pesediştii vâlceni au trecut în opoziţie şi probabil acum caută să-şi alcătuiască listele de candidaţi.
Respectând “obiceiul pământului”, lista de la CJV va fi deschisă de preşedintele Organizaţiei Judeţene, actualmente Constantin Rădulescu, omul care şi-a câştigat un binemeritat renume în 2012, când la alegerile parlamentare declara, sus şi tare, că se va lega cu lanţuri de porţile Oltchim până când preşedintele Victor Ponta va salva societatea vâlceana de la colapsul economiei în care se găsea. Cum Victor Ponta nu a găsit rezolvarea economiei pentru problemele Oltchimului, ne-am temut că deputatul Constantin Rădulescu va rămâne legat cu lanţurile de porţile Oltchim…noroc că n-au mai fost lanţuri de vânzare şi domnia sa a scăpat de o postură cel puţin hilară.
Va fi interesant, să vedem, cum va convinge PSD Vâlcea electoratul judeţean să-i voteze o listă deschisă de un om cu reale înclinaţii spre legarea cu lanţuri, acum probabil de uşile Consiliului Judeţean.

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.