47 total views

Deşi s-a lăudat că lucrează la proiect încă din 16 ianuarie, conducerea primăriei recunoaşte că nu are definitivat acest document nici în prezent

Deşi Primăria Râmnicu Vâlcea anunţa încă din 16 ianuarie, printr-un comunicat remis presei, că primarul Mircia Gutău a dat dispoziţie, chiar în şedinţă operativă, funcţionarilor să elaboreze bugetul local pe anul 2017, nici până în prezent proiectul nu a fost postat pe site-ul instituţiei. În conferinţa de presă de vineri, 24 februarie, edilul-şef a explicat că încă se lucrează la buget şi vor mai trece zile bune până la finalizarea proiectului ce va fi supus dezbaterii publice, apoi analizei şi votului consilierilor locali.
Până acum, potrivit informaţiilor făcute publice de municipalitate, s-a pus accent pe pilonii investiţionali în jurul cărora va fi construit bugetul. Aceştia vor fi: demararea lucrărilor la bretelele de la pasajul “Tudor Vladimirescu”, realizarea parcului din cartierul Ostroveni, modernizarea Târgului Râureni, amenajarea cimitirului din aceeaşi zonă, finalizarea lucrărilor la Ştrandul Ostroveni şi în zona centrală, modernizarea Arenelor “Traian”, amenajarea terenului pentru noile locuinţe sociale ce vor fi ridicate în Ostroveni, realizarea parcului dintre Winmarkt şi River Plaza, precum şi a celui de la Liceul Forestier şi modernizarea unor artere de circulaţie.

Economiile făcute de conducerea precedentă au prins bine

Conform prevederilor articolului 39, alineat 3), din Legea 273/2006 a Finanţelor Publice Locale, “în termen de 15 zile de la publicarea legii bugetului de stat în Monitorul Oficial al României, Partea I, (autorităţile locale – n.r.) definitivează proiectul bugetului local, care se publică în presa locală sau se afișează la sediul unității administrativ-teritoriale. Locuitorii unității administrativ-teritoriale pot depune contestații privind proiectul de buget în termen de 15 zile de la data publicării sau afișării acestuia”.
În acest context, funcţionarii Primăriei Râmnicu Vâlcea au explicat că au aşteptat publicarea în Monitoul Oficial a Legii bugetului de stat pentru a evita surprize, lucru care s-a întâmplat abia luni, 20 februarie, la patru zile după ce Preşedintele Klaus Iohannis promulgase Legea bugetului de stat. Cu toate acestea, cel puţin o schiţă de buget ar fi trebuit să existe până acum, ceea ce ar fi redus substanţial perioada de un întreg trimestru în care municipalitatea funcţionează după bugetul din 2016. Astfel se explică şi faptul că pe ordinea de zi a şedinţei ordinare a CL Râmnicu Vâlcea de marţi, 28 februarie, nici nu avea cum, din punct de vedere legal, să fie inclus un proiect de buget local.
Până când Râmnicul va avea un buget local, conform articolului 14 din legea menţionată, “Nicio cheltuială din fonduri publice locale nu poate fi angajată, ordonanțată și plătită dacă nu este aprobată, potrivit legii, și dacă nu are prevederi bugetare și surse de finanțare”.
Unele surse consultate de noi susţin că administraţiei locale i-a cam convenit să meargă pe bugetul de anul trecut, chiar şi în condiţiile în care, conform articolului 40, alineat (1) din legea 273/2006, limitele lunare de cheltuieli nu pot depăși, de regulă, 1/12 din prevederile bugetelor anului precedent, cu excepția cazurilor deosebite, temeinic justificate de către ordonatorii de credite, având în vedere că anterioara conducere a avut grijă să facă economii consistente.

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.