45 total views

Această moţiune, cel puţin din partea domnilor liberali, este un semnal şi o probă de inconsecvenţă politică. Şi aceasta pentru că moţiunea liberalilor a fost îndreptată împotriva propriului program de guvernare, deoarece au fost coautori la redactarea programului pe care acum îl supun moţiunii. Au fost, cum bine ştiţi, coparticipanţi la votarea şi la susţinerea în guvern şi în administraţia locală a acestuia. Iar o parte dintre liberalii USL încă aplică acest program în instituţiile şi autorităţile pe care le conduc.

Cât am fost la guvernare cu PNL am făcut în planul politicilor economice exact ceea ce am scris în program şi ce am promis electoratului. După plecarea lor am continuat aplicarea programului aprobat de Parlament.
Vorbim totuşi despre o moţiune care nu prezintă interes nici măcar pentru iniţiatorii săi, din moment ce nu s-au prezentat la Birourile Permanente pentru a o înscrie pe ordinea de zi după ce a fost trimisă la Parlament şi nici la Sedinţa Parlamentului în care aceasta a fost citită. Domnii liberali şi democrat liberali ar fi dorit să le facem noi şi această treabă pentru că ei s-au trezit prea târziu, erau ocupaţi de europalamentare.

Conducerea liberalilor în frunte cu domnul Antonescu se laudă prin ţară şi la televizor că ne-au adus la putere, că ne-au făcut parlamentari, miniştri şi prim-miniştri, dar uită că noi l-am sprijinit să ajungă, ceea ce nici nu visa: de două ori al doilea om în stat şi de fiecare dată a dezamăgit. Şi-a dorit/ şi l-am susţinut să-i creem o platformă de afirmare/, să conducă echipa care să modifice Constituţia şi nu a reuşit decât să amâne şi să compromită lucrurile. Dacă nici măcar obiectivul unei comisii parlamentare nu poate să-l finalizeze, cum să aibă pretenţii să conducă România!

Când domnul Antonescu vorbeşte de excepţionalismul Partidului istoric Liberal, de contribuţiile acestuia la marile înfăpturi ale românilor are, într-adevăr dreptate dar, vedeţi şi dumneavoastră, astăzi – cu ce se pot mândri actualii liberali!? Când domnul ministru Nicolaescu, autorul prezumtiv al acestui text – un conglomerat imund de minciuni stupide şi prostii – după ce s-a chinuit peste un an de zile nu a reuşit să scoată la iveală nici măcar o simplă listă de medicamente compensate, dar se laudă că ar fi “lăsat-o la cheie”. La care cheie? Unde s-o găsească bolnavii? Poate la Cheile Bicazului? La Cheile Turzii? La Cheile Dâmbovicioarei?

Cu cât mai mult se compară cu marii liberali cu atât mai mici se văd unii din actualii liberali. Are dreptate un liberal, autentic decât semnatarii moţiunii, când spune că, citez: “Este clar că s-a pierdut busola, luciditatea şi nu mai există niciun plan real şi fezabil pe care actuala conducere să-l prezinte membrilor partidului. Asistăm la instaurarea haosului la nivelul conducerii actuale… Astăzi, sub conducerea actualilor lideri, libera exprimare nu mai există, fiind înlocuită cu autoritarismul conducerii…Cred că PNL-ul nu îşi poate permite să întoarcă spatele celor care au avut şi au încredere în Uniunea Social Liberală. Cred că partidul nu îşi poate asuma fuga de la guvernare”, Am citat din recenta scrisoare a Preşedintelui Senatului, domnul Călin Popescu Tăriceanu. Deşi are dreptate, iată că partidul şovăie să îşi urmeze conducerea autoritară şi fără busolă, care întoarece spatele proprilor votanţi şi îşi reneagă propriul program de guvernare, venind, în ultimul timp, cu o altă foaie pe care trece promisiuni utopice în raport cu speranţa de viaţă a românilor trăitori în prezent.

Evident că o asemenea moţiune, inspirată de autori fără nici o credibilitate, este la fel de utopică şi nu are nici o şansă în actuala legislatură. Nu este în interesul românilor să fie oprit Guvernul României, iar autorii moţiunii nu au nici o îndreptăţire, nici o susţinere electorală şi nici un argument valid să-şi poată realiza acest vis fantezist.

Senator PSD, Laurenţiu Florian Coca

 

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.