60 total views

Moaştele Sf. Martir Constantin Brâncoveanu au fost aduse azi la Mănăstirea Hurezi din judeţul Vâlcea, ctitorie a acestuia, după 300 de ani de la moartea domnitorului, de o delegaţie clericală condusă de Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel.

Rămăşiţele pământeşti ale lui Constantin Brâncoveanu au fost primite la Mănăstirea Hurezi cu onoruri militare, cu sute de preoţi şi mii de enoriaşi din judeţul Vâlcea, urmând ca o parte din acestea să rămână definitiv la Mănăstirea Hurezi, locul în care domnitorul şi-a dorit să fie înmormântat. Mănăstirea Hurezi a fost ctitorită de Constantin Brâncoveanu. Este patrimoniu UNESCO şi a fost locul în care Constantin Brâncoveanu, ucis de turci în 1714, şi-a dorit prin testamentul său să fie înmormântat.  Moaștele vor zăbovi la Horezu până duminică, după-amiază, de acolo urmând să plece la Iași,  unde vor fi expuse, începând de duminică seară, până miercuri, la Catedrala Mitropolitană a Capitalei Moldovei, alături de racla cu moaștele Cuvioasei Parascheva.

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.