De 8 Martie, femeile care le-au ieșit în cale președintelui Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu și primarului municipiului, Mircia Gutău, au primit flori, un zâmbet și aprecieri. Pe lângă acestea, toate femeile din Râmnic și din județ, au mai primit un cadou de la cei doi edili: reabilitarea integrală a unității spitalicești existentă în municipiul Râmnicu Vâlcea – Maternitatea!
Clădirea Maternitățiivâlcene, în care își desfășoară activitatea mai multe secții ale Spitalului Județean de Urgență Vâlcea, va fi reabilitată cu fonduri europene. Proiectul, în valoare totală de cca 12 milioane euro, a fost aprobat la finanțare prin Programul Regional Sud-Vest Oltenia 2021-2027.
Astfel, joi 7 martie 2024, în cadrul unui eveniment oficial care s-a desfășurat în incinta Maternității, reprezentanții ADR Sud-Vest Oltenia au înmânat președintelui CJ Vâlcea, Constantin Rădulescu, contractul de finanțare. Proiectul presupune executarea unor lucrări de eficientizare energetică a clădirii, de recompartimentare a spațiilor și de reabilitare a centralei termice, dar și instalarea de sisteme alternative pentru producerea energiei electrice și termice, pentru consum propriu, din surse regenerabile.
Vorbim despre o investiție de anvergură, care vine ca o continuare a eforturilor pe care echipa administrației județene le-a desfășurat, în ultimii ani, pentru dezvoltarea și modernizarea infrastructurii de sănătate, din județ. Această unitate medicală – Maternitatea – a mai beneficiat de investiții precum consolidarea clădirii, reabilitarea sălilor de naștere, a ambulatoriului Secției Oncologie, a Secției ATI și altele.
„Era nevoie de mai mult, iar contractul de finanțare primit ieri ne oferă certitudinea că, în patru ani, vom avea o clădire modernă, în care mamele să-și aducă pe lume bebelușii, în cele mai bune condiții. Nu ne vom opri aici cu investițiile. În colaborare cu administrația locală condusă de Mircia Gutău, vom construi în viitorul apropiat o parcare subterană la SJU Vâlcea. Îi asigur pe vâlceni că facem tot ce ține de noi, cu bună-credință, pentru ca întreg sistemul sanitar județean să devină unul modern şi performant”, subliniază edilul județului.
Dan Ponoran, prin această investiție, spune că se simte ca un copil norocos care primește cadouri pe toate părțile, amintind că din 2016 și până în prezent a avut o foarte bună colaborare cu instituția coordonatoare de credite – Consiliul Județean Vâlcea – implicit cu președintele Constantin Rădulescu, iar ce părea doar vis, astăzi devine realitate – modernizarea spitalului Maternitate!