Consilier al ministrului pentru Energie şi director Hidroelectrica reţinuţi pentru corupţie
Pentru un contract de 263 milioane de euro, mita per decident este de 1,4 milioane de euro
Ioan Mihăilă, consilier al ministrului delegat pentru Energie şi membru în Consiliul de Supraveghere al S.C. Hidroelectrica SA, precum şi Eugen Brădean, director de trading la Hidroelectrica S.A. şi membru al Directoratului aceste societăţi au fost reţinuţi de procurorii anticorupţie pentru dare de mită şi complicitatea la această faptă.
Valoarea mitei promisă unui membru al consiliului de supraveghere al Hidroelectrica pentru a vota acordarea unui contract de vânzare de energie era de 1,4 milioane de euro .
Valoarea contractului de vânzare de energie la pret mic, în defavoarea Hidroelectrica, era de 262.980.000 euro. Contractul era pe patru ani.
Destinatarul acestui contract era firma Energon Power&Gas SRL din Cluj-Napoca, controlata de omul de afaceri Rareş Criste, care nu a fost reţinut de procurori.
Potrivit DNA, din Ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale întocmită de procurori a rezultat următoarea stare de fapt:
“În luna octombrie 2013, inculpatul Mihăilă Ioan, în calitate de membru în Consiliul de Supraveghere al Hidroelectrica S.A. şi consilier al ministrului delegat pentru Energie a promis unui alt membru din acelaşi Consiliu (denunţător în cauză) suma de 1.400.000 euro pentru ca acesta din urmă, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, să voteze favorabil încheierea, de către Hidroelectrica S.A, a unui contract bilateral pe patru ani, de vânzare a energiei electrice către o anumită societate comercială din România, pentru cantitatea de 7.012.800 MWh (1.157.112.000 lei aproximativ 262.980.000 euro) ceea ce reprezentau condiţii defavorabile pentru societatea Hidroelectrica”.
Cum se dă mita pentru tunuri de sute de milioane de euro: sub masca unor comisioane către firme off-shore
Promisiunea de dare de mită s-a făcut cu ajutorul inculpatului Eugen Brădean , director de trading în cadrul S.C. Hidrolectrica S.A. şi membru în cadrul Directoratului Hidroelectrica S.A.
Suma promisă cu titlu de mită urma a fi disimulată sub aparenţa unui contract de comision care ar fi fost încheiat de către o firmă off-shore şi firma achizitoare a energiei electrice.
Potrivit actului constitutiv al companiei Hidroelectrica, puterea de decizie este repartizată între Adunarea Generală a Acţionarilor, Consiliul de Supraveghere şi Directorat.
Astfel, toate contractele de vânzare a energiei electrice peste cantitatea totală contractată de 500 Giga Watti Oră (Ghw) trebuie aprobate în Consiliul de Supraveghere, din care făcea parte Ioan Mihăilă .
Asemenea contracte sunt supuse anterior avizării Directoratului din care făcea parte şi Eugen Brădean .
Procurorii au dispus reţinerea pentru 24 de ore a directorului de la Hidroelectrica, Eugen Brădean, şi a consilierului ministrului Energiei, Ioan Mihăilă. Cei doi vor fi prezentaţi, joi, în faţa instanţei de judecată de la Tribunalul Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.
SURSA/RL.RO
Sediul Hidroelectrica este acum în chirie la Tower Center International