47 total views

Administrator de firme private, fost primar cu două condamnări şi un politician ambiţios, care încearcă de ceva timp pe la uşile tuturor partidelor vâlcene, să intre!

Gutau

Gutău – PNL

Primul eşec la uşile PNL-ului. Mare tam-tam din partea liderului Cristian Buican pe toate canalele media susţinându-l pe acesta cu o candidatură la Primăria Râmnicului: conferinţă de presă; prezentare mass-mediei decizia de a face parte din grupul liberalilor; declaraţii în spaţiul public din partea lui Gutău susţinând că în 2016 împreună vom câştiga atât Primăria municipiului reşedinţă de judeţ, cât şi Consiliul Judeţean. Şi nici nu se răciră bine declaraţiile, că totul se nărui: Gutău nu mai este, peste noapte, candidatul PNL.

Gutău – ALDE

Se presupune că ALDE este partidul nr. trei ca şi formaţiune politică. Acest ALDE pe care-l ridică liderii politicieni în slăvi ca fiind o concurenţă foarte importantă în 2016 pentru PSD şi PNL, este format din PC + PLR. Dacă PLR este partid neînregistrat, ALDE nu credem că mai are şanse să prindă trenul luptelor în 2016. Deci, până să i se dea girul liberalilor pentru a candida din partea lor, Gutău spera la o înregimentare politică în marele ALDE, neexistent, încă. Cu toate că, aşa cum spuneam, nu se ştie dacă această formaţiune va prinde trenul alegerilor, copreşedinţii ALDE Vâlcea îşi permit să-l excludă pe Gutău din rândurile lor firave şi poate chiar neexistente.

Gutău – PMP

În spaţiul virtual a apărut o opinie, cum că nici aceştia nu îl vor pe Gutău alături.

Gutău –PRU

Este exclus! spune liderul vâlcean, Florin Brăgău. Acesta susţine că statutul partidului pe care îl reprezintă nu acceptă condamnaţi. ‘’Mergem singuri! Cât luăm, luăm! Nici Gutău, nici Rădulescu, nu vor fi primiţi în formaţiunea noastră politică.

Concluzionând, credem că cea mai bună soluţie pentru Gutău în acest moment, pentru a-şi salva imaginea şi poziţia, ar fi să îşi promoveze o echipă cu oameni de elită din oraş. Dacă va insista să fie ‘’vioara întâi’’ în lumina reflectoarelor, Mircia Gutău va finaliza prin a plictisi pe toată lumea, iar susţinătorii lui se vor gândi de două ori dacă să îl voteze sau nu.

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.