Și avem un scurt comunicat în urma întâlnirii pe care Mircia Gutău a avut-o alături de conducerea AMR cu reprezentanții guvernamentali. Aflăm din această scurtă prezentare că proiectul parcului-pădure Capela are undă verde de la Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, iar instituţiile de spectacole din Râmnic vor fi finanţate direct de la bugetul de stat.
„Cu această ocazie, edilul-şef al Râmnicului a primit de la cel mai înalt nivel asigurarea că proiectul de realizare a unui parc-pădure pe Dealul Capela – cu menţinerea vegetaţiei actuale şi cu amenajări ecologice de natură a deschide zona către publicul larg – are undă verde de la conducerea Ministerului de Resort. Totodată, în cadrul reuniunii Comitetului Director al AMR s-a confirmat şi succesul demersului iniţiat încă de anul trecut de un grup de edili din care a făcut parte şi primarul Mircia Gutău, care solicita susţinerea financiară pentru instituţiile de cultură aflate în subordinea autorităţilor locale: astfel, în proiectul bugetului pentru anul în curs, s-a stipulat că o cotă de 2% din impozitul pe venit va fi alocată municipiilor într-un cont distinct, având ca destinaţie finanţarea instituţiilor de spectacole, respectiv teatre şi opere, fapt de natură a degreva substanţial bugetul local de sume importante ce pot fi, astfel, dirijate către investiţii, co-finanţarea unor proiecte europene sau protecţia socială a categoriilor defavorizate”.