251 total views

..deși vocea acestor cetățeni, potrivit comunicatului mai jos atașat, a aparținut inclusiv subsemnatei – pentru spațiile de joacă, cât și lui Țigaret Bogdan – pentru suspendarea cât mai rapidă a transportului în comun din Râmnicu Vâlcea. Deși decizia a fost luată abia astăzi, nu putem decât să ne bucurăm că edilul a înțeles într-un final importanța închiderii parcurilor, spațiilor de joacă și a suspendării transportului în comun.

discuție purtată cu edilul, luni 16 martie

C.D.

„Buna ziua! Copiii sunt acasă, obligaroriu trebuie să stea în casă și în proporție de 90% copiii chiar stau în casă. Nu văd rostul dezinfectării locurilor de joacă, dimineața și la prânz, o cheltuială în plus. Consider ca este mult mai util, ca în aceste spații să fie pus câte un afiș mare cu anunțul – pentru următoarea perioadă, accesul interzis….Părerea mea, decizia vă aparține!

G.M.

„Eu acum vin din oraș și sunt copii ( nu mulți) la locurile de joacă. Chiar dacă ar fi un singur copil și tot merită dezinfectate locurile de joacă. Pentru voi, contestatarii, nimic nu e bine…

C.D.

„Nu am spus că nu merită dezinfectate, este chiar obligatoriu, dar să se facă, acum peste tot, o singura dată, după care să fie accesul interzis. Încercam să vă spun cum văd eu că ar fi bine să procedați, dar observ că orice aș spune sunt încadrată la “contestatari” . Păcat!

COMUNICAT

Întrunit vineri după-amiază, la convocarea primarului Mircia Gutău, Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă a stabilit mai multe decizii de maximă importanţă pentru prevenirea răspândirii epidemiei de coronavirus, valabile începând cu data de 20 martie. Astfel, se închid şi se interzice accesul în toate parcurile, locurile de joacă, zonele de picnic şi în alte spaţii publice de relaxare/agrement din municipiul Râmnicu Vâlcea. Se interzice, de asemenea, activitatea de pescuit sportiv şi de agrement de pe lacurile din administrarea Municipiului Râmnicu Vâlcea. Constatarea şi sancţionarea nerespectării acestor prevederi se realizează conform dispoziţiilor legale în vigoare de către entităţile abilitate în acest sens.

Totodată, ETA SA îşi va restrânge activitatea de transport de călători doar la cursele destinate transportului salariaţilor unităţilor economice la intrarea şi ieşirea din schimburi, precum şi la cele contractate, în acelaşi scop, cu agenţi economici locali, toate celelalte curse fiind anulate. Nu în ultimul rând, se recomandă asociaţiilor de proprietari/locatari din municipiu să desfăşoare activităţi de dezinfectare cu substanţe avizate a tuturor spaţiilor comune din condominiile pe care le administrează – scări de acces, scara interioară, alte spaţii comune frecventate de locatari.

Toţi cei prezenţi la această şedinţă au fost de acord că măsurile de distanţare socială – între care se numără deciziile luate prin HCLSU nr. 3/20.03.2020 – sunt cele mai eficiente în lupta cu epidemia de coronavirus. De altfel, în acest sens, o maşină a Poliţiei Locale dotată cu sistem audio este mobilizată pe străzile municipiului difuzând permanent anunţul ”Primăria vă roagă să staţi acasă! Protejează viaţa ta şi a celorlalţi ! Stai acasă !”

 

MIRCIA GUTĂU, NU UITA! VOCEA CETĂȚENILOR CONTEAZĂ!

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.