1,061 total views
Invalidarea mandatului de primar al lui Mircia Gutău, pune serioase semne de întrebare asupra modului în care s-au desfășurat alegerile din 5 iunie, cu toate că presa a vehiculat ideea celor mai ”sigure alegeri”. Toată lumea știa că Mircia Gutău nu are un cazier curat, dar nimeni n-a știu dacă are, sau nu are, interdicție de a candida.
În campania electorală, Gutău a fost atacat de contracandidați chiar pentru acest motiv, însă, în nicio emisiune de televiziune, în niciun ziar, nu a arătat documentul care să-i permită candidatura: Hotărârea judecătorească. Această importantă ”omisiune” a fost făcută involuntar, sau cu bună știință? Iată o primă întrebare pe care orice cetățean de bună credință, trebuie să și-o pună.
O altă întrebare, la fel de pertinentă se referă la ”vigilența” Biroului Electoral Municipal (BEM), care în loc să verifice dosarul unui fost condamnat, s-a preocupat eficient de purecarea dosarelor unui partid de mai mică dimensiune, dar cu un lider puternic, pe care nici PNL și nici PSD nu și l-au dorit în Consiliul Județean.
Mircia Gutău a înșelat vigilența BEM-ului, așa cum a înșelat încrederea celor 17 000 de alegători, o bună parte dintre ei fiind membrii PNL. Din acest punct de vedere, se constată o culpă comună, a lui Gutău și a BEM și ar fi interesant de aflat cine plătește oalele sparte. Aici, ar mai fi interesant de aflat, ce rol a jucat Cristian Buican în toată această dramă?
Chiar dacă Mircia Gutău a anunțat în presă că ”n-a știut că trebuie să depună documentul” și că va contesta decizia de invalidare a Judecătoriei Rm. Vâlcea, justificată sec: ”… pentru neîndeplinirea condițiilor de eligibilitate constând în inexistența unei hotărâri judecătorești definitive prin care s-a aplicat interdicția exercitării dreptului de a fi ales”, soluția contestației nu poate fi alta. Motivul este simplu: Judecătoria nu-și permitea să nu verifice dacă Gutău are sau nu interdicție, prin aplicarea unei măsuri accesorii. Din acest punct de vedere, orice spune Gutău nu are niciun suport în lipsa documentelor. El a mai spus și că nu este vinovat pentru faptele de care a fost acuzat și că este acuzat pe nedrept. Multă lume, săracă cu duhul, l-a crezut, nu și oamenii cu scaun la cap. (N.C./C.D.)
(Va urma)