Loading

După ce am dezvăluit modul în care Primăria Râmnicu Vâlcea a pus pe masa Consiliului Local un proiect de asociere cu viteza luminii, reacțiile nu au întârziat să apară. În loc de explicații clare despre cum se fac afacerile cu domeniul public, primim un drept la replică de la societatea Diana SRL, care pare să fi uitat că un jurnalist nu scrie după dictare, ci pe baza documentelor oficiale semnate și parafate de instituția publică.

Reacția societății Diana SRL, venită sub forma unui drept la replică tăios, confirmă un fapt dureros: partenerul privat se simte lezat, dar greșește ținta. Dacă imaginea și reputația grupului Diana au de suferit, acest lucru nu se datorează presei care a citit niște documente oficiale, ci aparatului administrativ condus de Mircia Gutău, care a redactat un proiect de hotărâre ce sfidează logica procedurală.

Autogolul de la „începutul anului”

În dreptul la replică, societatea Diana SRL susține că discuțiile pentru acest proiect civic ar fi început încă de la debutul anului. Această precizare este, în fapt, un autogol monumental pentru Primărie. Dacă dialogul a început în ianuarie, de ce „specialiștii” primarului au înghesuit toate actele critice – nota de control, solicitarea/cererea firmei și referatul de aprobare – în aceeași zi de 30 aprilie? Această sincronizare forțată, pe care am numit-o „alinierea astrelor”, nu a fost inventată de noi. Ea apare negru pe alb în dosarul prezentat Consiliului Local. Dacă Primăria a ales să mimeze o urgență de 24 de ore pentru a „legaliza” o înțelegere de culise mai veche, este o problemă de integritate administrativă. Nu sunt detectiv privat să caut prin cafelele băute în ianuarie, ci am analizat ce a pus instituția pe masă, iar pe masă, proiectul a fost „servit” ca o dedicație fulgerătoare.

Viza de legalitate și „uitările” din proiect

Ni se reproșează că nu am verificat „faptele” direct la sursa privată. Le reamintim celor de la Diana SRL că, într-o democrație, singurele fapte relevante în fața banului public și a patrimoniului orașului sunt documentele oficiale supuse votului. Este absurd să ceri presei să „completeze” prin telefoane ceea ce Primăria a „uitat” (sau a evitat) să scrie în proiect. Unde este devizul de cheltuieli? Unde este scrisoarea de intenție care să justifice alegerea acestei firme și nu a alteia? De ce secretarul Ion Didoiu și directorii de specialitate au semnat un acord de asociere fără sume și fără termene clare de execuție? Acestea nu sunt atacuri la persoană, ci întrebări obligatorii pentru oricine supraveghează cum se fac afacerile în numele comunității.

„Gratis” nu există în administrație

Societatea, sub semnătura „departament comunicare & marketing, susține că nu există beneficii indirecte. Foarte bine! Dar de ce această „generozitate” nu a luat forma unei sponsorizări clare și simple, ci a unui acord de asociere complicat și „sec”? Când un contract public lasă uși deschise pentru interpretări ulterioare, oare cum ar trebui să fim, Diana SRL? Cei 35 de ani de activitate ai societății sunt onorabili, dar nu reprezintă o dispensă de la transparență. Instituțiile publice nu funcționează pe bază de „aniversări” sau „gesturi civice” netrecute prin filtrul riguros al legii.

Cine răspunde?

În Râmnicu Vâlcea, rețeta rămâne neschimbată, cum spuneam! Primarul Mircia Gutău cere, iar subordonații semnează cu ochii închiși. Dacă partenerul privat se simte astăzi pus într-o ipostază proastă, locul unde trebuie să depună plângerea este Registratura Primăriei. Acolo se află autorii acestui proiect „șchiop”, care prin grabă și lipsă de profesionalism au reușit să transforme un gest civic într-un subiect de suspiciune generală. Noi nu am făcut decât să aprindem lumina într-o cameră unde actele se semnează la minut. Dacă lumina deranjează, nu e vina becului, ci a celor care preferă să lucreze în penumbră. Noi nu suntem „contra” modernizării parcului, suntem „pentru” o administrație unde viza de legalitate înseamnă responsabilitate, nu doar o simplă formalitate pusă pe un proiect făcut cu dedicație.

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.