60 total views

Preşedintele Traian Băsescu, mai are puţin şi credem că şi-ar dori ca toate rudele sale să dispară în mod subit.

Pentru un om obişnuit să-i urmărească pe alţii, pare de ne’nţeles situaţia în care se transformă el, în cel urmarit. Credem că pentru prima dată, Traian Băsescu simte spaimele vânatului care se află în bătaia puştii şi care nu mai reuşeşte să găsească nici o cale de scăpare.

Cum altfel, am putea interpreta scena lacrimogenă în care domnia sa îşi cere scuze poporului român pentru infracţiunea de corupţie săvârşită de fratele său , Mircea Băsescu? Nu a auzit domnul preşedinte Traian Băsescu că în alte ţări ale lumii, cum ar fi : SUA sau Germania, ca să dăm numai doua exemple, preşedinţii de Stat au demisionat pentru fapte săvârşite de apropiaţi ai lor, fie membri ai familiei, fie angajaţi?

Şi pentru că scandalul de corupţie nu era complet, mijloacele de informare mass-media au arătat ieri, că şi ginerele său proaspăt intrat în familie, în cursul lunii aprilie a acestui an, este urmărit pentru fapte de corupţie legate de retrocedări imobiliare ilegale. Sperăm, domnule preşedinte, că nu e vorba de “Parcul Bordei” din Bucureşti, retrocedat de dvs. bunului prieten Paul Popoviciu în momentul în care eraţi Primar General al Capitalei.

Oricum, suntem curioşi cum le va explica Traian Băsescu şefilor de Stat şi de Guvern din Uniunea Europeană, imensul scandal de corupţie în mijlocul căruia se găseşte la apropiatul Consiliul al Europei, ce va avea loc la Bruxelles.
Sunt convins că le va spune că este o maşinaţiune a fostelor servicii de securitate comuniste şi că el este mai curat decât un tricou spălat cu un detergent scump.

Degeaba, domnule Preşedinte! In occident, valorile morale sunt mai importante decât şmecheriile dâmboviţene, iar dvs. până la sfârşitul acestui mandat nu veţi fi decât un acceptat, datorită poziţiei României, de membru al Uniunii Europene printre ceilalţi şefi de Stat şi de Guvern.

Mărturisesc, că aş da un dolar pentru a citi gândurile celor de la ambasada americană din Bucureşti, care până la începutul scandalului de corupţie “marca Băsescu” ne solicitau să facem eforturi pe calea eliminării marii corupţii. Şi când colo, marea corupţie era cuibărită în familia prezidenţială, dar onorabilul domn preşedinte nu ştia… domnule… acest lucru.

Cred că este momentul ca în România, electorii săi, în primul rând, să termine cu mersul la urne pe spesele partidelor politice şi să aleagă în mod clar pe aceeia care au ceva de spus şi nu pe cei care sunt doldora de parale, pe care nu le pot justifica. Pentru că, mă credeţi, stimaţi electori, atunci când acceptăm pomenile electorale sau turismul electoral promovat de partidele româneşti, devenim coautori la marea corupţie prin girul dat de noi unor indivizi ca cei din familia Băsescu, cinici şi ipocriti, care sub steagul mult lăudatei lupte pentru independenţa justiţiei, nu mai ştiu câte buzunare să-şi umple cu mită.

Şi apropo… ce face eurodeputatul Monica Macovei ? Nu cere ea Uniunii Europene să fie vigilentă la marea corupţie în acest momet ? sau este racită şi medicii i-au prescris un regim de tăcere până dispare subiectul de corupţie din familia Băsescu?

 

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.