Loading

…schema pe care cei implicați se fac că nu o văd. Revenim cu noi informații privind licitația de catering organizată de DGASPC Vâlcea. În urma studierii amănunțite a documentelor oficiale solicitate și obținute de redacția noastră, în baza Legii 544/2001, am descoperit rețeaua din spatele unei afaceri de milioane de euro. 

Jaful din farfuria asistaților sociali

O investigație de presă scoate la iveală rețeaua din spatele licitației de peste 2, 45 milioane de euro (primul an!) organizată de DGASPC Vâlcea pentru hrana bătrânilor și copiilor instituționalizați. În timp ce actele oficiale DSVSA Argeș arată că firma câștigătoare, DACIA SERVICE CURTEA DE ARGEȘ SRL, NU DEȚINE AUTORIZAȚIE sanitar-veterinară pentru activitatea de catering, jocurile pe prețuri la nivelul loturilor miros de la o poștă a „împărțeală” de culise. Deși administratorul societății ne-a declarat că scopul său a fost să câștige „tot județul Vâlcea”, realitatea din contracte îl contrazice flagrant și indică o posibilă regie în spatele ușilor închise.

Cum s-au împărțit loturile

Licitația uriașă organizată de DGASPC Vâlcea a fost împărțită în 5 loturi. Oficial, pe fir a intrat și societatea GALLO INVEST SRL, generând aparența unei competiții acerbe. În final, DACIA SERVICE CURTEA DE ARGEȘ SRL a fost declarată câștigătoare pe bandă rulantă pentru loturile I, III, IV și V. Până aici, nimic suspect, am spune. Însă, când punem lupa pe prețurile ofertate, businessul lasă locul suspiciunilor de „cedare politicoasă” a pieței: lotul III, IV și V – preț ofertat – 28,49 lei fără TVA / meniu, lotul I – preț ofertat – 27,49 lei fără TVA / meniu. De ce ar licita un operator economic fix suma de 28,49 lei pe trei loturi diferite (indiferent de distanțe sau logistica centrelor), iar la lotul I să scadă brusc prețul cu exact un leu?

Când vrei să pierzi, dar „greșești” și câștigi!

Logica din spatele acestei anomalii de preț este pe cât de simplă, pe atât de strigătoare la cer. Surse din piață și analiza comportamentului de ofertare indică faptul că Dacia Service SRL a licitat intenționat sub preț, dar dintr-un motiv pervers: pentru a lăsa loc concurenței de la Gallo Invest SRL să prindă și ea o felie consistentă din banii publici. Firma din Curtea de Argeș a simulat concurența pe anumite loturi, mergând cu prețul în jos pe Lotul I tocmai ca algoritmul sau aranjamentul să direcționeze restul achiziției către celălalt participant. Însă, undeva pe parcurs, „regizorii” licitației au comis o gafă de calcul: contrar planului de a lăsa lotul I liber sau de a-și compensa pierderile, Dacia Service SRL s-a trezit că a „câștigat” și acest lot la prețul de dumping de 27,49 lei! În tot acest timp, GALLO INVEST SRL a reușit să „împuște” lotul II, ofertat la prețul de 28,35 lei fără TVA / meniu. Acest singur lot i-a asigurat firmei Gallo Invest un contract subsecvent cu un preț final, pentru anul acesta, în valoare uriașă de 5.748.246 lei fără TVA. Dacă este o practică ilegală sau doar o „strategie imorală” pe care Consiliul Concurenței ar trebui să o verifice de urgență, rămâne ca instituțiile statului să decidă. Cert este că declarația patronului Dacia Service, care susținea că vrea „tot județul”, pică în penibil în fața cifrelor.

Milioane de lei pentru mâncare preparată în afara legii

Trecând peste jocurile de culise privind prețurile, adevărata problemă de siguranță națională și legalitate rezidă în documentele care au stat la baza atribuirii. DGASPC Vâlcea a semnat contracte subsecvente pe bandă rulantă cu Dacia Service Curtea de Argeș SRL, pompând sume colosale din bugetul public către o firmă a cărei bucătărie NU ESTE AUTORIZATĂ pentru servicii de catering: – lotul I, contract subsecvent în valoare de 2.000.309,85 lei fără TVA
– lotul III, contract subsecvent în valoare de 950.255,46 lei fără TVA
– lotul IV, contract subsecvent în valoare de 1.935.952,48 lei fără TVA
– lotul V, contract subsecvent în valoare de 1.561.252,00 lei fără TVA

Conform documentelor oficiale emise de DSVSA Argeș, Dacia Service Curtea de Argeș SRL deține doar o simplă înregistrare sanitar-veterinară, nicidecum AUTORIZAȚIA strictă cerută de lege pentru prepararea și livrarea hranei în regim de catering pentru colectivități vulnerabile (bătrâni și copii). Pentru a masca această lipsă gravă din dosarul de licitație, firma a depus autorizațiile mașinilor de transport (autoutilitare), iar juriștii și membrii comisiei de evaluare, de la DGASPC Vâlcea, probabil, au închis ochii prefăcându-se că nu cunosc diferența legală majoră dintre o mașină autorizată și o bucătărie autorizată.

Concluziile anchetei? Statul român își hrănește asistații „la negru”

1. Atribuire ilegală prin complicitate administrativă – comisia de evaluare a DGASPC Vâlcea a ignorat cu bună știință legislația sanitar-veterinară. Să oferi contracte cumulate de peste 6,4 milioane de lei fără TVA unei firme care nu are bucătăria autorizată pentru catering reprezintă un abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave asupra sănătății a sute de beneficiari (bătrâni, copii și persoane cu dizabilități).
2. Indicii temeinice de trucare a licitației – uniformitatea prețului de 28,49 lei pe loturile III, IV și V, corelată cu prăbușirea bruscă și inexplicabilă la 27,49 lei doar pe lotul I, indică un comportament de tip…cartel! Pasul înapoi făcut pe lotul I a fost gândit ca o plasă de siguranță sau o monedă de schimb în ecuația în care Gallo Invest SRL trebuia să preia contractul de peste 5,7 milioane de lei de la lotul II.
3. Sistemul s-a blocat în propria lăcomie – din cauza unei erori tactice de calcul sau a unei neînțelegeri între regizorii procedurii, Dacia Service a fost forțată să preia și Lotul I la prețul diminuat, deși planul inițial viza o altă împărțire a sferelor de influență.

„Alinierea” sub pragul de 32 de lei

Pentru ca tabloul acestei licitații cu dedicație să fie complet, trebuie să privim prețurile finale, cele care includ TVA-ul de 11% aplicat serviciilor de catering pentru colectivități:
– prețul de 27,49 lei (Lotul I – Dacia Service) aduce un preț final cu TVA de 30,51 lei
– prețul de 28,35 lei (Lotul II – Gallo Invest) aduce un preț final cu TVA de 31,46 lei
– prețul de 28,49 lei (Loturile III, IV, V – Dacia Service) aduce un preț final cu TVA de 31,62 lei.

O coincidență absolut remarcabilă: niciunul dintre aceste prețuri nu atinge pragul maxim de 32,00 lei solicitat și bugetat prin caietul de sarcini. Toate se opresc suspect, la o distanță de doar câțiva bani sau un leu și un pic, sub plafonul legal stabilit de DGASPC Vâlcea. Oare de ce? Răspunsul este de o simplitate cinică. Într-o licitație curată, unde competitorii vor cu adevărat să câștige și să își maximizeze profitul pe bani publici, ofertele se bat și se mulează la milimetru în jurul pragului maxim (mai ales în contextul scumpirilor la alimente). Faptul că ambele firme s-au aliniat disciplinat sub pragul de 32 de lei, păstrând o „marjă de politețe”, demonstrează două lucruri:

1 – nu a existat concurență reală, ci un algoritm de împărțire. Prețurile nu au fost calculate în funcție de costurile reale ale alimentelor, ci au fost stabilite dinainte la masa negocierilor, astfel încât ambele firme să își securizeze loturile fără să sară calul și fără să atragă atenția vreunui audit extern prin ofertarea prețului maxim de 32 de lei.

2 – s-a mimat economia de la bugetul public. Trântirea prețurilor la 31,46 lei sau 31,62 lei le oferă juriștilor de la DGASPC acoperirea perfectă în fața șefilor: „Vedeți? Am făcut economie, am obținut prețuri sub pragul maxim din caietul de sarcini!”. O perdea de fum ieftină pentru a ascunde faptul că s-au dat contracte de peste 12 milioane de lei (cumulând toate loturile) unor firme care au cooperat în culise. Ancheta DGASPC Vâlcea se închide, așadar, cu o concluzie amară: când matematica dă atât de bine pe hârtie, în spate se ascunde aproape întotdeauna un aranjament de culise. Rămâneți pe fază, urmează episodul dedicat Gallo Invest SRL!

Notă editorială

Această caracatiță financiară nu se oprește aici. Documentația primită de la DGASPC Vâlcea deschide noi piste spectaculoase. Vom reveni într-un nou articol de investigație privind documentele și jocurile de culise din spatele operatorului GALLO INVEST SRL, cel care a plecat acasă cu cea mai mare felie de bani din această licitație suspectă.

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.