49 total views

Modul de lucru al primarului Gutău a rămas același de acum 14 ani … nimic nu s-a schimbat.

În acest sens avem o informație care ne spune că obținerea unei autorizații de construire, în cazul în care ești dezvoltator imobiliar, este condiționată de întocmirea documentației aferente de către notariatul Gutău Mariana. Concret, cine și-a cumpărat un apartament în perioada 2016- prezent de la un dezvoltator imobiliar vâlcean și a fost condiționat sub orice formă să-și facă actele la notariatul mai sus menționat poate să ne trimită dovezile, chiar și sub protecția anonimatului, pe adresa de email timpuldevalcea@yahoo.ro

Din informațiile pe care le deținem, încă din campania pentru localele din 2016 aproape toți dezvoltatorii imobiliari au fost contactați și li s-a „sugerat”  că este indicat să întocmească documente la notar Gutău Mariana, în perspectiva în care Gutău Mircia ajunge primar. Să nu uităm de cazul SC Cuore Nero SRL care nu primea autorizație sau de dezvoltatorul Romeo Iliescu cel care, spune târgul, de anul acesta „s-a dat pe brazdă” și face aproape toate documentațiile la notariatul Gutău Mariana.

Întrebat în multe rînduri cum își justifică averea consistentă, în contradicție flagrantă cu venituile obținute din funcția de primar, Gutău Mircia a motivat de fiecare dată că soția dânsului are o afacere foarte bună care aduce familiei venituri excelente.

Există suspiciunea rezonabilă (și vom face toate demersurile legale pentru verificarea acestor informații) că biroul notarial Gutău Mariana a primit și primește și în prezent lucrări tocmai pentru că Gutău Mircia, uzând de funcția de primar pe care o deține, face demersuri în acest sens.

De fapt chiar apetitul actualului primar pentru afaceri imobiliare este într-o anumită măsură alimentat de viitoarele taxe notariale ce urmeză să fie plătite la încheierea tranzacțiilor, iar sumele nu sunt deloc de neglijat. Interesant este de verificat nu numărul tranzacțiilor încheiate, ci valoarea onorariilor notariale achitate.

Este cel puțin interesant cum, în Râmnicu Vâlcea condus de Gutău Mircia, dintre toate birourile notariale existente de departe cel mai prosper este biroul notarial Gutău Mariana.
Este de notoriatate și recenta investiție de peste jumătate de milion de euro de la restaurantul Stefany, afacerea familiei Gutău, care ridică mari suspiciuni cu privire la modul în care Gutău Mircia a reușit să-și crească averea atît de mult într-o perioadă în care majoritatea afacerilor din oraș nici măcar nu visează la așa evoluție.

Un caz similar este cel din Constanța unde fostul primar Radu Mazăre, avînd interese comerciale în afacerile unui depozit local de materiale de construcții, uzând de funcția pe care o deținea condiționa sub diverse forme obținerea autorizațiilor de construire de achiziția materialelor necesare (sau cel puțin o mare parte) de la depozitul de materiale de construcții cu pricina.

Dacă la începutul articolului am menționat că avem doar o informație, pentru perioada 2008 știm sigur că primarul Gutău Mircia exact așa făcea, elibera, din funcția de primar al municipiului, autorizații de construire, iar actele se făceau la biroul notarial Gutău Mariana.

 

 

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.