44 total views

Sondajul comandat neoficial de PNL a băgat mortul şi în PNL, şi în PSD. Oficial sondajul de opinie a fost comandat de liderul organizaţiei municipale, senatorul Adrănel Cotescu şi Constantin Monceanu, neoficial a fost comandat şi plătit de fostul edil Mircia Gutău. Deşi pare încredibil pentru o mică parte a locuitorilor acestui mirific oraş, fostul edil Mircia Gutău a ieşit cu un procent zdrobitor, undeva la 40%, cu mult peste ceilalţi contracandidaţi care n-au atins nici procentul de 20%.

Explicaţia este simplă: ultimii doi edili n-au făcut nici ce a început el, iar oraşul a fost din ce în ce mai murdar, nu mai punem în ecuaţie faptul că în cei doi ani de mandat Romeo Rădulescu a stat mai mult în excursii în afara ţării, lăsând oraşul pe mâinile unui coleg de faculatate din Piteşti, iar următorul primar, liberalul Emilian Frâncu, intelectual get beget, a intrat în puşcărie din primul an de mandat tot pentru luare de mită.
Primarul interimar Gigi Matei, liderul PSD Rm. Vâlcea s-a declarat sceptic în privinţa veridicităţii sondajului pe motiv că un om cu două condamnări penale nu poate beneficia de o încredere atât de mare în rândul electoratului.
Greşeală, mare greşeală. Mircia Gutău nu-şi permite să arunce banii pe sondaje false pentru că-şi va face campania pe banii lui, nu pe banii unui partid, în concluzie datele sunt cât se poate de reale.
Actualul primar interimar ar trebui să ţină cont de acest mic aspect pe parcursul acestui an, dar şi de faptul că acuzele şi insultele la adresa fostului edil nu-l vor ajuta foarte mult în lupta electorală. Zarurile sunt aruncate, râmnicenii cunosc situaţia, jignirile la scenă deschisă vor influenţa foarte puţin votul.
Interimarul Ion Gigi Matei spunea că nu şi-a propus să facă o campanie murdară, dar va răspunde la fiecare atac al fostului edil cu datele din dotare.
,,Am fost intrigat de afirmaţiile domnului Gutău care spune mereu că tot ce se face în Râmnic este depăşit sau prost făcut, că proiectul de modernizare a Pieţei Centrale va fi un dezastru, la fel şi cel al Căminului de Bătrâni din Ostroveni, proiect început de domnia sa, pe o sumă colosală – 130 mld de lei, dar nefinalizat. După ce a investit 130 mld lei în el, pentru a da contractul unei anumite firme, acum vine şi spune că nu e bun şi ar trebui transformat în spital. De ce nu l-a făcut spital domnia sa, dacă spune că nu e un proiect bun. A investit o grămadă de bani în el, bani pe care trebuie să-i plătim noi acum, pentru că a fost făcut pe un credit. Acum vine şi spune că suntem fraieri că nu facem o maternitate acolo. Când l-a făcut trebuia să ştie că nu e viabil, pentru că foarte puţini îşi permit să plătească lunar 24 milioane lei vechi pentru un loc. Nu mai spun ce calitate au lucrările făcute…faianţa se despride de pe pereţi, plouă prin acoperiş, etc.Ne costă 800.000 de euro doar dotarea bucătăriei, plus mobilierul şi celelalte dotări pentru cabinetele medicale. A dat 130 mld de euro şi nu a fost în stare să-l ducă până la capăt. Nu l-am jignit niciodată, niciodată n-am spus că a fost la puşcărie, nu l-am făcut un puşcăriaş cum face fostul său protejat şi coleg de partid Romeo Rădulescu, dar văd că omul nu are limite. Să vii acum şi să arunci cu noroi, după ce ai lăsat ce ai lăsat în primărie…Stop! Trebuie să-l oprească cineva cu date concrete. Spunea ceva şi despre un sondaj în care ar sta foarte bine, cu mult peste ceilalţi candidaţi la primărie, sincer mă îndoiesc că este adevărat. Vom face şi noi un sondaj, atunci când va fi cazul, în preajma alegerilor, nu acum, atunci vom vedea cu adevărat cât are fiecare candidat.”, a declarat Gigi Matei pe un post local de televiziune.

 

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.