„Marea modernizare” a CET-ului se plătește cu lacrimi de pensionar…

Lumea lor vs. lumea noastră. Lumea lor e făcută din machete de 140 de milioane de euro, iar lumea noastră e făcută din bătrâni care stau pe întuneric și cu robinetele închise, doar ca să nu fie scoși afară din casă de facturi. 

Constantin Rădulescu face o mișcare clasică de „omorâre a subiectului real”: ne arată fiarele, betonul și muncitorii (care sunt doar 35-40 pe un șantier de 140 de milioane de euro, cam puțin, nu?), ca să nu vorbim despre ce contează: FACTURA. În video, chiar el recunoaște cu jumătate de gură, la început: „am fost avertizat că dacă vin la CET o să mă certe lumea pentru alte subiecte… cum ar fi prețul la gigacalorie pe care nu-l fac eu”. Omite, însă, să spună că el păstorește instituția care deține CET-ul.

„Nu eu fac prețul” este fix pasarea responsabilității!

Chiar la începutul vizitei, edilul lansează fraza cheie: „prețul la gigacalorie pe care nu-l fac eu”. Este esența politicii de „spălare pe mâini”. Deși Consiliul Județean este cel care implementează acest proiect uriaș de 140 de milioane de euro, când vine vorba de cât va plăti cetățeanul la iarnă, brusc, responsabilitatea aparține „altora”. În Râmnicu Vâlcea există două realități paralele. Prima se vede în postările oficiale de pe Facebook, unde președintele Consiliului Județean, Constantin Rădulescu, se plimbă zâmbitor pe șantierul de la CET Govora, printre grinzi de beton și promisiuni de 140 de milioane de euro. În acea lume, totul e „în grafic”, iar confortul vâlcenilor este „un pilon de bază”. A doua realitate, cea adevărată, se află în cutiile poștale de pe scările de bloc. Este realitatea unei pensionare care, cu mâinile tremurând pe o foaie de hârtie, plângea zilele acestea în fața unei cifre absurde: 735 de lei doar pentru căldură, asta după ce în luna februarie factura a fost de 815 lei. Deci, cu toată economia făcută la „robineți”, a reușit să-și reducă factura cu doar câțiva lei. Într-o singură lună. O lună în care a stat cu robinetele închise ziua, în care a făcut economie la sânge, tremurând sub pătura de frică să nu consume „prea mult”.

Teapa sistemului „pe verticală” și minciuna amortizării

Ni s-a vândut un vis scump. Mii de vâlceni au fost convinși — sau mai degrabă împinși de context — să investească în jur de 5.000 de lei pentru trecerea pe distribuția pe orizontală. Promisiunea? „Veți avea control, veți plăti mai puțin!”. Adevărul? Astăzi, acei 5.000 de lei plătiți din economiile de o viață par o taxă de acces la o „țeapă” instituționalizată. Indiferent cât de modern este contorul de la ușa ta, el nu face decât să înregistreze o catastrofă financiară. Când gigacaloria a fost „ajustată” silențios spre pragul de 600 de lei, iar subvenția de la Primărie a rămas o glumă proastă în comparație cu alte orașe, contorul individual a devenit doar un martor mut al falimentului tău casnic.

Fenta de pe șantier: promisiuni de 140 de milioane vs. foamea din farfurie

Pe șantierul de la CET, domnul Rădulescu ne asigură că „vom avea căldură”. Dar întrebarea pe care n-o rostește nimeni în fața camerei este: Cine o va mai putea plăti? Ce folos că din septembrie 2026 vom avea CAF-uri noi și motoare termice moderne, dacă până atunci vâlcenii vor fi debranșați forțați de sărăcie? Informațiile că prețul ar putea sări la 1.200 de lei transformă investiția de 140 de milioane de euro dintr-o salvare într-o povară. Gazul nu e cărbune, iar creditele luate pentru modernizare se vor regăsi, direct sau indirect, tot în facturile celor care primesc salarii la limita subzistenței sau pensii care nu acoperă nici măcar medicamentele.

Unde este empatia, domnilor „gospodari”?

La București se poate subvenționa masiv. La Râmnic, prioritățile par a fi altele. În timp ce în Consiliul Local se discută despre concesionări de doi metri pătrați, o femeie de 70 de ani se întreabă dacă luna viitoare va mai avea bani de pâine după ce achită „confortul” promis de administrație. Domnule Rădulescu, domnule Gutău, lăsați machetele! Coborâți de pe șantier și mergeți la ușile oamenilor. Uitați-vă pe facturile de 1.550 de lei la 4 camere sau pe cele de 735 de lei ale pensionarilor care fac economie până la îngheț. Acolo este adevărata „performanță” a administrației dumneavoastră. Cifrele nu mint, chiar dacă filmările de pe Facebook încearcă să o facă.

Un sistem care te obligă să alegi între a tremura de frig sau a tremura de foame în fața facturii este un sistem eșuat. Până când nu veți veni cu un plan real de plafonare și subvenționare masivă, toate inaugurările de „hubs-uri” energetice și centrale noi vor fi doar niște monumente ridicate pe ruinele financiare ale cetățenilor. Râmnicul are nevoie de căldură, dar are nevoie, mai ales, de lideri care să nu se mai spele pe mâini spunând că „nu ei fac prețul”. Dacă aveți bani pentru beton, găsiți bani și pentru oameni!

Sute de noi șomeri și facturi de peste 1.000 de lei doar la căldură…

Cine mai stinge lumina în Râmnic? Dacă plânsul unei pensionare nu a fost suficient pentru a trezi empatia oficialilor care se pozează pe șantiere, poate cifrele reci ale realității economice o vor face. În timp ce domnul Rădulescu ne promite „motoare termice” pentru viitor, prezentul ne lovește cu un anunț devastator: Chimcomplex aplică „Scenariul 3”. Ce înseamnă asta pentru Râmnicu Vâlcea, începând cu aprilie 2026? Înseamnă oprirea secțiilor energo-intensive și, implicit, disponibilizarea a sute, poate mii de oameni pe verticală și orizontală. Patronul Ștefan Vuza a fost clar: statul român a eșuat în a sprijini industria, iar mediul de afaceri a devenit impredictibil. Întrebarea de un milion de puncte (sau de 1.200 de lei):
cum își vor plăti facturile la căldură acești oameni care de luna viitoare vor îngroșa rândurile șomerilor? Cum va achita un fost salariat de pe platformă o întreținere de peste 1.000 de lei, când el nu mai are siguranța zilei de mâine?

Râmnicul, între ciocan și nicovală

Suntem în fața unui paradox cinic: avem o investiție de 140 de milioane de euro la CET, bazată pe un consum pe care platforma chimică s-ar putea să nu-l mai poată susține. Avem o populație captivă într-un sistem de termoficare tot mai scump. Și avem, de acum, o criză socială iminentă prin pierderea locurilor de muncă. În timp ce industria chimică din România capitulează în fața politicilor energetice greșite, liderii noștri locali continuă să ne vândă „machete”. Domnule Rădulescu, investițiile în fiare și beton sunt inutile dacă orașul rămâne fără oameni sau dacă oamenii rămân fără demnitatea de a-și putea plăti propria existență. Factura groazei nu mai e doar o problemă a bătrânilor. De la 1 aprilie, ea devine coșmarul celor care au ținut economia acestui oraș vie. Cine își asumă acest faliment social? Cine va răspunde atunci când Râmnicul va deveni un oraș „modernizat” tehnic, dar golit de oameni și de speranță? Domnilor, lăsați tăierile de panglici. Vine aprilie, vin facturile și vin concedierile. Aveți vreun plan, sau „nu e treaba dumneavoastră”?

Următorul articol: facturi mari, concedieri masive, salariile cele mai mici din țară, dar imobiliarele duduie! Spălare de bani în Râmnicu Vâlcea?