39 total views

Supărat sunt Doamne, supărat…pe liberalii care m-au trădat! Fostul primar, Mircia Gutău, aflat de un an de zile în tratative cu liderul PNL, Cristian Buican, pentru candidatura la Primăria Râmnicului, a aflat săptămâna trecută de la senatorul Adrănel Cotescu, liderul PNL Rm. Vâlcea, că liberalii îl consideră doar o unitate de măsură pentru propriii candidaţi. Fostul edil s-a enervat atât de tare, încât le-a transmis, pe un post local de televiziune, să-şi ia partidul şi să şi-l bage în Opoziţie, pentru încă un mandat, pentru că-i va bate „măr”, în 2016! Dacă-l acceptă, drept candidat cu echipa formată de el… Bine! Dacă nu, le urează succes!

mircea-gutau

,,L-am auzit pe domnul senator Adrănel Cotescu afirmând, într-o conferinţă de presă, că PNL poate să câştige alegerile de la Primărie şi fără mine. În aceste condiţii, îi rog frumos, să mă lase în pace. Dacă ei spun că pot să câştige primăriile cu jumătate plus unu, de ce mă mai bagă pe mine în sondajele lor? Mircea Gutău s-a mai fript o dată şi nu mai vrea să se frigă din cauza altora. De aceea, spun că cei de la centru ar trebui să lase candidaţii la Primărie să-şi aleagă singuri echipele, să-i lase să-şi ia oameni de încredere. Gutău va merge doar cu oameni pentru care poate să bage mâna în foc. Eu am nişte oameni de care nu mă voi despărţi niciodată pentru că au fost alături de mine… şi la bine şi la rău! Îmi respect cuvântul, dat domnului Buican, dar nu stau în genunchi în faţa lor! Cică m-au băgat şi mine în sondaj să facă teste cu mine, să-şi măsoare candidaţii lor. Ce, eu sunt cobaiul lor? Fără Mircia Gutău, nu iau mai mult de cinci consilieri locali! Fac pariu!
Dacă se merge pe mâna lui Cotescu, pentru că sunt convins că n-a vorbit de capul lui, eu nu mă mai duc. Îl invit pe dl. Cotescu să candideze pentru Primăria Râmnicului”, a afirmat Gutău.
Liberalii i-au reproşat şi faptul că şi-a făcut un alt sediu de campanie, fără să se consulte cu liderii PNL. Gutău le-a replicat, că nu e treaba lor ce face el cu banii lui, şi dacă –şi imaginează că va pune sigla PNL pe sediu sau că va merge cu ea pe umăr, se înşeală amarnic: ,,Eu voi fi primarul vâlcenilor, nu al liberalilor, să le fie foarte clar asta!”.

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.