1,033 total views

Prefectul Dumitru Cornoiu va fi chemat la ,,raport” de liberalii din Consiliul Local, deşi apartenţa sa politică, dosită, este la UNPR. Reprezentantul Guvernului în teritoriu va fi învitat la următoarea şedinţă a CL pentru a vedea la faţa locului ,,aroganţa” primarului interimar Gigi Ion Matei, o aroganţă care-i ucide, încet, dar sigur, pe cei 14 consilieri grupaţi sub comanda PNL. Anunţul a fost făcut de viceprimarul liberal Eduard Vîrlan care plânge şi suspină neîncetat că este neascultat de angajaţii din subordine.

„Vrem să avem o întâlnire cu prefectul, la care să participe şi presa, pentru a-i spune toate motivele pentru care noi vrem să-i luăm atribuţiile de primar domnului viceprimar Matei. Multă lume ne-a condamnat că de ce nu am făcut mai de mult acest lucru. Noi am avut în intenţie să facem asta în ianuarie, imediat după sărbători, însă am zis să aşteptăm ca guvernul să declanşeze alegerile anticipate. Nu ne-am gândit că Guvernul Ponta nu va respecta legea. Domnul Cornoiu trebuie să înţeleagă că noi nu mai vrem să facem echipă cu domnul Matei şi că în CL avem o nouă majoritate, nu poate ataca la nesfârşit hotărârile noastre. Este adevărat că s-a schimbat legislaţia şi niciunul dintre noi nu poate prelua atribuţiile pentru că nu întrunim numărul de voturi necesar, 16 voturi, iar noi avem doar 14. Cel mai bine era să se organizeze alegeri anul trecut, dar nu s-a vrut, vom face şi a patra şedinţă pentru schimbarea domnului Matei şi sperăm ca domnul Cornoiu să nu o conteste. Trebuie să înţeleagă că democraţia există…Dacă nu reuşim nici de această dată, vom dizolva CL. ”, a declarat viceprimarul Eduard Vârlan.

 

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.