Postul Realitatea, califică drept “Nesimţire fără frontiere”, accidentul din Vâlcea.
Două surori gemene, de 9 ani, care mergeau la şcoală, au fost lovite pe trecerea de pietoni de un şofer grăbit. După accident, conducătorul auto nu a sunat la poliţie sau la ambulanţă, ci le-a luat pe fete cu maşina şi le-a lăsat în faţa şcolii. Întreaga scenă a fost surprinsă de o cameră de supraveghere.
În imagini se observă cum cele două eleve traversau strada regulamentar, pe trecerea de pietoni, când şoferul le loveşte în plin. În urma impactului, fetele au fost doborâte la pământ, însă au reuşit să se ridice singure. Şoferul vinovat nu a anunţat accidentul la poliţie sau la ambulanţă, ci a preferat să le ia pe minore cu maşina şi să le ducă la şcoală. După ce le-a lăsat în faţa porţii, s-a făcut nevăzut.
Accidentul a avut loc ieri-dimineaţă, însă mama copilelor a depus astăzi plângere la poliţie, după ce una dintre ele a început să acuze dureri la picioare. Şoferul este un bărbat de 56 de ani din Olăneşti. Acesta riscă până la trei luni de închisoare pentru vătămare corporală din culpă
Realitatea.net