93 total views

Ieri am văzut un vultur murind/Plutea spre abisuri de nedesluşit,/ Şi aripa lui abia fâlfâind,/ Nicicând nu credeam că zbura spre zenith/Era în amurg şi cerul plângea/ Cu stropi de argint pe leşu-i zdrobit,/Un vultur e mort şi în inima mea/ Nu pot să iubesc deşi am iubit/Nu plâng iubito, tu n-ai nici o vină,/ Eu sunt cel ce pleacă cu ochii trişti şi goi/ În faţa mea parcă ar sta o străină,/ Deşi n-am uitat ce a fost între noi/ Acum vreau să plec oriunde-aş putea,/ Să uit, să mă-ngrop în noaptea adâncă,/ Dar iartă-mi iubit-o, că nu pot schimba/ Destinul ce-mi pune în cale o stâncă

 

Undeva în munţii Vâlcii…

Erau tineri abia trecuţi de adolescenţă, aveau idealuri şi dorinţi, îşi iubeau locul în care s-au născut şi neamurile şi părinţii, şi se străduiau să le facă cinste. Erau ştiuţi ca un mic grup de prieteni, elevi şi studenţi la oraş dar şi tineri rămaşi acasă, acolo în locurile acelea din valea strânsă între munţi. Un loc unde părea că nu se întâmplă nimic, că oamenii îşi duc înainte viaţa tihnită, cu nevoile şi bucuriile lor. Câte o urgie la o sută de ani trecuse peste satele din vale, au fost şi molime şi cătane nemţeşti venite peste munţi la timp de războaie şi neînţelegeri între neamuri sau între localnici şi puternicii acelor timpuri, acestea din urmă stinse, dacă nu s-a putut pe loc , la Judecătoria de plasă…Dar parcă niciodată nu fusese ca atunci la sfîrşitul anilor ’50, cu comuniştii…De mai bine de 10 ani erau la putere şi erau şi prin satele din vale destui care trecuseră de atunci la ei la Frontul Plugarilor al lui Petru Groza…

“Ev comunist”

Viaţa cu comuniştii părea frumoasă dacă ascultai poveştile agitatorilor şi activiştilor de partid dar poveştile nu se brodeau cu realitatea…Se mai auzea din când în când că pe unul sau altul l-a ridicat Securitatea cu „Rândunica” sau cu „Gazu’”, de obicei în faptul serii sau noaptea, pentru „lămurirea situaţiei”. Şi nu s-a mai întors…Mai toate proprietăţile erau deja naţionalizate , mai rămăsese pământul dar şi pentru pământuri se pregătea ceva…Trebuia să dispară tot ce amintea de un trecut secular, elementul de statornicie şi unitate , în comunităţi atât de aşezate, al oamenilor din munţi, proprietatea devălmaşă în obşti şi mai puţin proprietatea individuală asupra munţilor…da, am zis bine asupra munţilor…Peste mai puţin de 10 ani, în plin „ev comunist” Henri H. Stahl (1901-1991), cel mai de seamă reprezentant al şcolii de sociologie monografică înființată de Dimitrie Gusti avea să postuleze că „Civilizația vechilor noastre sate este, în primul rând, o civilizație a satelor libere” (Civilizația vechilor sate românești, 1968).

Tineri cu idealuri…

Momentul acesta trebuie să fi fost scânteia care a aprins în sufletele acelor tineri hotărârea de a lupta pentru dreptate şi au decis că trebuie să se organizeze…Aşa a apărut în satele dintre munţi Asociaţia „Vulturul Capatin”. Versurile de la început sunt ale cunoscutului cântec de munte „Vârf Carpatin – Vulturul” , este un cântec frumos, dar trist ca multe alte cântece ale genului…Oare de ce?!…Am ales să încep serialul nostru cu aceste versuri pentru că se potrivesc cu povestea tinerilor din grupul „Vulturul Carpatin”. Tinerii aceia abia trecuţi de adolescenţă, aveau idealuri şi năzuinţi, poate aveau iubite, dar iubeau mai presus de orice, dreptatea şi libertatea…au luptat dar, în cele din urmă, au fost învinşi…Serialul pe care îl începem azi este un omagiu adus tuturor luptătorilor din Rezistenţa Anticomunistă în care un moment cu valoare de simbol, a fost şi lupta tinerilor din grupul „Vulturul Carpatin”. ( AL.M)

 

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.