Loading

• “Fredy” Dumbravă trage un semnal de alarmă în condiţiile în care fântânile aproape că au secat, înainte de venirea verii

Gheorghe Dumbravă,. primarul Comunei Stoeneşti, aflat la primul său mandat, recunoaşte că nu s-a început anul aşa cum îşi dorea şi că problemele localităţii sunt multe şi complicate: “Am început anul cu stângul, o spun fără menajamente în special la capitolul proceduri la licitaţii care în loc să te ajute mai mult ne încurcă. Mai concret, am avut licitaţia pe măsura 322, am dat câştigătorul iar două firme care au pierdut, nu le mai dau numele, ne-au făcut contestaţie la Bucureşti. Consiliul Naţional al Contestaţiilor le-a analizat cererile, le-a respins ca nefondate iar chiar acum am primit hârtie că firmele respective nu s-au lăsat, au făcut contestaţii şi la Curtea de Apel. Pe noi această tergiversare ne dezavantajează, am întârziat mult, drumurile sunt aşa cum sunt. În concluzie, ştiu că la finalul anului trecut spuneam că localitatea va fi un adevărat şantier, imediat cum vine primăvara dar uite prin câte greutăţi trecem şi de câte obstacole avem parte.” Alta este, însă, marea problemă a Comunei Stoeneşti, lipsa apei curente: “Eu am tras un semnal de alarmă şi îl trag din nou. La Stoeneşti e mare nevoie de apă curentă. Nu mă joc cu cuvintele, e vital să demarăm lucrările. În această perioadă fântânile aproape că sunt secate şi gândiţi-vă că nu a venit vara. Nici nu vreau să îmi închipui cum va fi în sezonul cald.”

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.