Ieri, 9 octombrie, a.c., la ora 16.00, în faţa Prefecturii, a avut loc mitingul organizat de Confederaţia Naţională Sindicală Cartel Alfa, filiala Vâlcea. Protestul nu a fost însă unul de mare amploare, aşa cum se anunţase, pentru că membrii sindicatelor afiliate la Confederaţie s-au ferit să iasă în stradă.
La protest au fost prezenţi liderii de sindicate, printre care vicepreşedintele Cartel Alfa Vâlcea, Ionel Vâncea, preşedintele Sindicatului Liber Oltchim, Mihai Diculoiu, preşedintele CAR Pensionari, Grigore Răban şi câţiva vâlceni. Singurii politicieni văzuţi la acţiunea de pichetare au fost deputatul PDL Romeo Rădulescu, consilierii municipali Bogdan Costiniu şi Constantin Muşat, consilierul judeţean Romulus Bulacu, fostul deputat Samoil Vîlcu şi alţi câţiva reprezentanţi ai PDL.
A luat cuvântul deputatul PDL Romeo Rădulescu care a recunoscut că PDL a făcut şi greşeli, dar măcar a dat salariile la oameni, pe când USL-ul desfiinţează locuri de muncă.
Acţiunea de protest s-a încheiat cu o întâlnire a liderilor de sindicat cu prefectul Mircea Nadolu, într-o sală a Prefecturii, unde acesta le-a vorbit despre ce vrea Guvernul să facă cu spitalele, citindu-le din programul Guvernului.
Concluzie
Oamenii nu mai au curajul să iasă în stradă pentru că şi-au dat seama că ies degeaba, nimeni nu le ascultă doleanţele şi mai sunt ameninţaţi şi cu datul afară din servici – servici la care se duc degeaba, că nu sunt plătiţi cu lunile – nimeni, dar nimeni, nu a avut curajul să strige alături de vicepreşedintele Cartel Alfa Vâlcea, Ionel Vâncea…”JOS GUVERNUL!”
Revendicările de la protest le puteţi citi aici http://www.timpuldevalcea.net/?p=3188
LA PROTEST NU AU PARTICIPAT NICI 50 DE PERSOANE