34 total views

Luni 26 ianuarie 2015, Constantin Rotaru, preşedintele partidului Alianţa Socialistă (formaţiune declarată continuatoare a fostului Partidului Socialist al Muncii, înghiţit de P.S.D), a organizat o conferinţă de presă.

Evenimentul, marcarea a 97 de ani de la naşterea preşedintelui comunist Nicolae Ceauşescu, a prilejuit inevitabil şi o radiografie în spirit critic proletcultist a evoluţiei societăţii actuale capitaliste din România şi din lume dar şi un scurt bilanţ a activităţii PAS. S-a reţinut că partidul condus de domnul Doctor în economie, are nu mai puţin de 50.000 de membri. Cum neliniştiţi de un asemenea mare număr, ne-am pus întrebarea firească: de ce la alegerile prezidenţiale din 4 noiembrie 2014 dl.

Rotaru a obţinut în judeţul nostru abia câteva voturi iar la nivel de ţară doar 0,28 %(!?!), explicaţia a venit dezarmantă: în judeţul Vâlcea organizaţia PAS numără aproximativ 1000 de aderenţi, restul fiind în alte părţi. Nu am înţeles prea bine unde: la Bârlad, Vaslui, în provincia Sheng din China, la Havana sau câţiva la Phenian, în căutarea zorilor luminoşi ai revoluţiei roşii mondiale, din ce în ce mai restrânsă ca arie mondială? Totuşi, 1000 de activişti comunişti sunt mulţi, însă se pare că unii sunt bolnavi, alţii cred că tăcerea e de aur iar cei mai mulţi au trecut la munca în clandestinătate de nu li se mai văd urmele măcar pe la alegerile locale.

Curent social politic controversat şi puternic contestat de istorie, cu victime, călăi şi martiri, încă existent la nivel notabil în societăţile dezvoltate contemporane, comunismul în originala noastră democraţie de tranziţie putea constitui dacă nu o opţiune măcar o voce critică a maselor proletare în amendarea critică a politicilor ultra şi neoliberale. La noi…nimic, care să fie cauza? De ieşit din scenă din cauze naturale cei peste 4 milioane de membri de partid din 1989 n-au ieşit chiar toţi. De emigrat, doar câţiva. Mai degrabă a dispărut proletariatul prin devalizarea şi vânzarea pe comisioane a activelor din industrie, proces în care mulţi comunişti s-au vopsit în capitalismul de cumetrie.

Dacă se caută la origini, mare parte a marilor politicieni diriguitori ai destinelor ţării în cei 25 de ani de la Loviluţie, toţi, fără excepţie, democraţi uniţi în cohorte de aplaudaci înainte de 1989, ne-au dat adevărate lecţii de tranziţie, demne de ţinut minte peste arcul timpului, de cum să iei din avuţia tuturora şi să-i dai lui unu, că e băiat bun, de-al nostru şi-şi plăteşte conştiincios zeciuiala. Apoi, există o mare dilemă: cei 1000 de comunişti vâlceni (numărul lor este în continuă scădere prin reorganizarea numărătorii!), nu prea înţeleg inversarea sintagmei „sărac şi comunist” cu cea de „activist comunist-bogat în capitalism” aplicabilă în cazul liderului PSM şi PAS, prosper om de afaceri într-o societate românescă cu 60% din cetăţeni aflaţi la limita pragului de sărăcie şi-au devenit invidioşi pe lider. Ori neîncrezători. Văd că liderul prosperă şi masa… pauperă.

De altfel, liderul vâlcean comunist, volubil, doct, sfătos şi agreabil chiar, este un vizionar. Nu în ceea ce priveşte prosperitatea membrilor săi, ci a sa. O afacere bună de tot mişcarea comunistă în România actuală, nu? Schimburi de experienţă cu partidele frăţeşti pe Marele Zid, modele demne de urmat de organizare desprinse în urma vizitării armatei de teracotă din Mausoleul de la Xi-an din nordul Chinei a primului mare împărat chinez Qin Shihuang, croaziere pe fluviul Yangtze, dineuri la Havana, sau alte asemenea „vizite de lucru” sunt tot atâtea agreabile alternative de buchisire a tainelor orizonturilor roşii ale societăţii instaurată altădată în 30 % din suprafaţa globului pământesc şi care nu mai guvernează azi decât în câteva ţări, nesemnificative pe scena istoriei politice contemporane. Asta cu excepţia Chinei, ţară în care numai comunism nu este.

De aceea partidul socialist al domnului Rotaru se află de 25 de ani în reorganizare. S-a constatat că din cei 1000 de membri comunişti vâlceni au mai rămas doar 9 şi ăia mititei de tot şi negri… de supărare.  (George Danielescu)

 

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.