MECANISMUL FINAL: cine pierde, cine câștigă, cum se acoperă actele în fața controalelor și care este concluzia amară a acestei afaceri.
KAELIS DESIGN CONSTRUCT / EPISODUL 3 (concluzia) – cum se închide cercul
În primele două episoade ale acestei anchete, am pus pe masă datele pe care administrația locală le preferă ascunse sub un munte de hârtii: un contract direct de peste 820.000 de lei oferit „la pachet” cu un proiect european de 5,8 milioane la Liceul „Ferdinand I”, urmat de un istoric de peste 4 milioane de lei direcționați în ultimii ani către aceeași firmă din Bujoreni, Kaelis Design Construct SRL. Astăzi tragem linie. Episodul 3 nu mai este despre cifre izolate, ci despre concluzia unui algoritm perfect prin care banii publici destinați educației ajung într-un singur buzunar de familie, sub privirile îngăduitoare ale instituțiilor de control.
Rețeta „legală” prin care se blochează controalele
La prima vedere, dacă Curtea de Conturi sau orice alt organ de verificare intră în Primărie, va găsi dosare cu șină impecabile. Există referate de necesitate, există note de fundamentare, există oferte urcate în sistemul electronic (SEAP) și există procese-verbale de recepție semnate. Atunci, unde este problema? Problema constă în fărâmițarea intenționată a proiectelor. În loc să se facă o singură licitație deschisă, mare și transparentă pentru reabilitarea unităților de învățământ — unde companii serioase de construcții ar fi licitat în jos, scăzând prețul și salvând bani din bugetul orașului —, lucrările sunt sparte în bucăți mai mici. Se taie câte o felie de 600.000 lei pentru acoperiș, 800.000 lei pentru climatizare, 890.000 lei pentru vopsitorie. Toate cad convenabil sub pragul legal al licitației publice și ajung, prin achiziție directă, la aceeași destinație. Din punct de vedere al hârtiilor, e „nevoie urgentă”. Din punct de vedere al logicii și al economiei, este un sistem de predare a banului public cu dedicație. Când o singură firmă cu 16 angajați primește reparațiile tuturor școlilor, efectele se văd pe două niveluri:
– economia locală din Vâlcea este sufocată: Zeci de firme mici și mijlocii din județ — firme specializate strict pe acoperișuri, pe instalații electrice sau pe tâmplărie — sunt complet excluse de la banul public. Ele nu pot competiționa pentru că nu primesc invitația la masa achizițiilor directe.
– calitatea lucrărilor rămâne sub semnul întrebării: Când o firmă funcționează ca un simplu dispecerat/intermediar care ia contractul la preț maxim și subcontractează lucrările în teren către alții pe bani mai puțini, diferența se scade adesea din calitatea materialelor și din viteza de execuție. Copiii și profesorii sunt cei care învață, an de an, pe șantiere prelungite.
Concluzia? Un abonament de lux la bugetul comunității
Așa se închide cercul la Râmnicu Vâlcea. O firmă dintr-o comună vecină devine specialistă peste noapte în tot ce înseamnă școală: de la parchet și bănci, până la centrale, aer condiționat și acoperișuri. Primăria condusă de Mircia Gutău plătește exact prețul cerut de firmă, fără să negocieze un leu, iar banii râmnicenilor se scurg liniștiți, episod cu episod, an cu an. Noi ne-am făcut datoria. Am citit cifrele, am pus cap la cap contractele și am extras documentele din sistemul public. Rămâne ca cetățenii să tragă propriile concluzii, iar instituțiile de control — dacă mai există vreuna independentă — să se întrebe dacă în Râmnicu Vâlcea legile concurenței mai au vreo valoare sau au fost înlocuite definitiv de „achiziția directă”.
