33 total views

OPINIE DAN LUCA, DOCTOR ÎN RELAŢII INTERNAŢIONALE

Jocul Germaniei în criza europeană a fost şi rămâne factorul determinant în orientarea cârmei Uniunii Europene într-o direcţie sau alta. Criza s-a dovedit, pentru o Germanie reformată de Agenda 2010 a lui Gerhard Schroeder, mai degrabă o oportunitate decât un pericol.

fot/radioromania.ro

Desigur, oportunitatea a venit la pachet cu responsabilitatea, căci variile capitale europene s-au uitat, cu ochi mari, dulci şi sinceri la Berlin pentru ajutor.Ȋn acest context, Berlinul a trebuit să joace mai multe jocuri la pachet: jocul intern german, jocul la Bruxelles (cel în plan european), respectiv jocul extern cu partenerii din afara UE. Să le luăm pe rând.

Jocul intern german – este unul cheie, căci indiferent de viziunea unui lider, dacă vrea să supravieţuiască trebuie să ţină cont de opinia publică din ţara sa. Nu poţi în acest context să ceri eforturi bugetare cetăţenilor tăi, ca să-i salvezi pe alţii, fără să pui condiţii dure în schimb. Astfel, se poate explica “intransigenţa” de care a fost acuzată Angela Merkel în criza eurozonei. Faptul că Merkel a jucat politic intern cum trebuie, prudent – pe măsura asentimentului cetăţenilor germani, e dovedit în rezultatul electoral record pentru CDU în 2013. Tot parte din jocul intern, la limita celui european, sunt deciziile sistemului juridic german, care i-au făcut să aştepte cu sufletul la gură pe restul partenerilor europeni în criza eurozonei. Totodată, să nu uităm că Banca Centrală Europeană, de la Frankfurt, e modelată pe sistem german, neinflaţionist.
Jocul de la Bruxelles este principala caracteristică a crizei: Bruxelles-ul a devenit de facto al doilea Berlin, atât formal cât şi informal. Ȋn primul rând, sunt mai mulţi germani ca oricând în poziţii cheie, cantitatea îmbinându-se cu calitatea în termeni de influenţă asupra deciziilor instituţiilor europene. Ȋn al doilea rând, din ce în ce mai des, viziuni sectoriale sau globale cu privire la Europa se lansează la Berlin: “shuttle diplomacy˝, a devenit ˝shuttle decision-making˝. Ȋn al treilea rând, motorul franco-german nu mai e un motor între egali, Parisul urmează în cele mai multe cazuri Berlinul, iar acesta din urmă îşi permite să joace la mai multe capete: de exemplu cu Marea Britanie şi Olanda pentru reformarea – în sensul debirocratizării – Uniunii Europene. Ȋn al patrulea rând, indiferent de jocurile următoarelor luni, interesele germane vor fi reprezentate la topul UE: fie pe faţă, prin Martin Schulz ca viitor preşedinte al Comisiei Europene, fie, discret, prin Jean-Claude Juncker, cu sprijin – izvor de recunoştinţă ulterioară – pe ultima sută de metri de la Merkel.

Nu în ultimul rând, jocul faţă de partenerii externi: Berlinul a devenit răspunsul de facto la întrebarea lui Kissinger cu privire la “eu pe cine sun când vreau să discut cu Europa?”. Deşi, recent, atât Preşedintele SUA cât şi cel al Chinei au fost la Bruxelles, vizitele lor în Berlin în ultimii ani, şi numărul telefoanelor de coordonare cu Angela Merkel, le-au depăsit pe cele cu Barroso şi/sau Van Rompuy.

Ȋn consecinţă, dacă România vrea să îşi promoveze interesele externe cât mai înţelept, e util să se coordoneze mai des cu Berlinul.

zf.ro

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.