21 total views

…pentru că nu și-au plătit cotizația de membru în ADI Salubrizare, iar în cea mai importantă ședință susținută după 4 ani de conducere liberală, prezența la ședință fiind doar una de impunere. Mai mult, tonul Adunării Generale l-a dat chiar CJ și CLM și nu poate să ne spună cineva altă variată că ar fi inutil. Toți știm cum stau lucrurile. Totuși, edilii din județ au făcut, unii, gălăgie pe anumite lucruri banale, dar unul nu a întrebat de ce CJ și CL nu și-au plătit cotizația care se ridică la o sumă foarte mare, în timp ce ei, majoritatea, sunt la zi cu plata.

O parte din edilii membrii din ADI Salubrizare, potrivit Convocator, s-au întrunit în ședință pentru schimbarea în totalitate a conducerii asociației – președinte, consiliul director și comisia de cenzori. Timp de 4 ani de zile asociația a fost condusă de liberalul Victor Popescu care nu a fost acceptat de la bun început de actuala administrație locală/județeană, aceasta, pe românește, făcându-i zile fripte liberalului, acționând asociația în instanță prin mai multe cereri.

Astăzi, după doi ani de zile și mai bine (de când se încearcă schimbarea), pesediștii verzi au reușit să-și impună președintele și astfel Adrian Cosac, primarul comunei Vlădești, va conduce activitatea asociației pentru următorii 4 ani. În opinia noastră, nu credem că va face față presiunilor și ori va ceda ori asociația va fi condusă din umbră de pesediștii verzi. Și cu siguranță așa va fi. Până la urmă presiunile la asta se referă, să faci doar ce-ți impune unul sau altul. Pentru asta s-a dorit atât de mult schimbarea liberalului Popescu, pentru controlul total al asociației de către alianța PSD+PER. Poate că da, acum se va da dintr-o dată drumul la licitație, deși nu credem, dar și dacă va fi așa, acest lucru va spune multe. Motivul principal și de care Popescu a tot fost acuzat, deși total nejustificat, a fost lipsa licitației pentru colectarea deșeurilor, licitație de care trebuia într-adevăr să se ocupe conducerea asociației. Dar, ce mulți nu au înțeles sau nu au vrut să înțeleagă, este că ADIS nu era și nu este în posesia documentației pentru licitație, aceasta fiind undeva oprită – la CJ sau la consultantul SMID, iar infrastructura nu este completă. Pentru zona 1 și 3 nu există stația de Tratare Mecanico Biologică (TMB), iar pentru zonele 2, 4, 5 și 6 depozitul de la Roești, iar dacă greșim, cei autorizați să ne informeze ei cum este. Și atunci, întrebăm încă o dată: ce licitație putea să facă ADIS fără documentația necesară și infrastructura aferentă?

Se dorește în primă fază, cât mai urgent, licitația prin proiectul SMID doar pentru zonele 1 și 3 din care fac parte…..

Zona 1
cuprinde: stație transfer Brezoi (realizată prin PHARE) + stație sortare Brezoi (se va realiza prin POS Mediu):

1 oraş: Brezoi;

  • 7 comune: Boişoara, Câineni, Malaia, Perişani, Racoviţa, Tițeşti, Voineasa;

Deșeurile colectate din localități sunt transportate (punct intermediar stația transfer Brezoi) la stația sortare Brezoi (cele propuse pentru reciclare) și statia compost Râureni (biodegradabilele). Deșeurile reziduale – de la aceste stații și direct de la localități (din pubelele aferente) – se vor neutraliza la depozitul din Feteni;

Zona 3
cuprinde: depozit Fețeni + stație compost Râureni (realizate prin ISPA) + stație sortare Râureni (se va realiza prin POS Mediu):

  • 1 municipiu: Râmnicu Vâlcea;
  • 5 oraşe: Băbeni, Băile Govora, Băile Olăneşti, Călimăneşti, Ocnele Mari;
  • 20 comune: Bărbăteşti, Berislăveşti, Budeşti, Bujoreni, Buneşti, Costeşti, Dăeşti, Frânceşti, Goleşti (Drăgăneşti), Mihăeşti, Muereasca, Oteşani, Păuşeşti, Păuşeşti-Măglaşi, Pietrari, Runcu, Sălătrucel, Stoieneşti, Tomşani, Vlădeşti;

Deșeurile colectate din localități sunt transportate la stația sortare Râureni (cele propuse pentru reciclare) și stația compost Râureni (biodegradabilele). Deșeurile reziduale – de la aceste stații și direct de la localități (din pubelele aferente) – vor fi neutralizate la depozitul din Fețeni

….și se pare că se dorește pentru asta un parteneriat cu SH-urile (n.r. – utilaje la mâna a doua) lui Romprest, respectiv tocătorul și ciurul montate în fundul Platformei Chimice, utilaje care abia fac față colectării deșeurilor din municipiu, dar din 33 localități și care numai stație TMB nu pot compune acestea.

Din zona 1 la ședință au participat doar – Brezoi, Câineni, Perișani, iar din zona 3 – municipiul, orașele și 13 comune din 20.

Zonele 2, 4, 5 și 6, chiar dacă au fost reprezentanți în sală, pentru ei situația este alta pentru că ei nu vor putea beneficia de o licitație cât timp centrul de la Roești nu este funcțional, la ora actuală se așteaptă încheierea procedurii din SICAP de atribuire „servicii de actualizare a documentației tehnico-economică a SF-ului pentru centru Roești”. De mai bine de 10 ani acest centru nu se face invocându-se doar alunecări de teren, în timp ce motivul principal de fapt este incompetența.

Și da, licitația pentru cele două zone cu siguranță va scădea tariful utilizat de populație la momentul actual, depozitarea nemaifăcându-se la sute de km, ci în Râmnicu Vâlcea, la depozitul Fețeni. În schimb, celelalte zone nu vor putea niciodată, conform proiect SMID, să beneficieze de depozitul Fețeni. Cu riscul de a ne repeta, depozitul de la Roești se va face la anu și la mulți ani! 51 de comune, 3 orașe și municipiul Drăgășani sunt în aer.

În aceste condiții și observându-se tergiversarea proiectului SMID, nu înțelegem de ce edilii nu-și fac propriile licitații pentru acest serviciu și se uită în stânga și în dreapta că poate le rezolvă CJ sau ADIS problema. Licitația regională, domnilor primari, este departe, iar Urban/Brai-Cata riscă să rămână fără autorizaței. Vă mai uitați mult în curtea altora sau vă apucați de treabă?

Ca o ultimă informație, poate unii primari nu știu, autoritățile locale pregătesc suspendarea autorizației operatorului Urban și poate și Brai-Cata, și cu siguranță nu și-au pus întrebarea ce se întâmplă după închiderea stației. Bun, stația trebuie închisă că nu mai corespunde, dar de a doua zi de la închidere, colectarea deșeurilor în județ încetează. Din acel moment, și până la licitația regională pe SMID, 88 de localități râmân fără serviciu de colectare. Deci de la închiderea acesteia încep problemele, iar închiderea este cea mai mică problemă, în opinia noastră, pentru că închiderea o putea face chiar operatorul. Problema cea mai mare apare după și va fi vai și amar de toate primăriile când se vor trezi cu gunoiul depozitat peste tot în comună/orașe și să vezi atunci scandaluri.

Licitația pe SMID și pentru zonele 1 și 3 este departe, dar pentru zonele celelalte. Autorizația operatorului Urban/Brai-Cata este în pericol, exact ca și județul! Concret, autoritațile locale se faultează singure! Nimeni nu va face față județului, dovadă că anumiți edili au încercat să-și facă licitația și au spus clar că nu vrea nimeni să vină să le ridice gunoiul, iar tarifele vor râmăne la fel de mari cât timp distanța depozitării este de sute de km.

Atât de mult au dorit schimbarea conducerii asociației, spunând edilul din Gușoeni că sunt exact de unde au plecat în urmă cu 9 ani, deși liberalul conducea de 4 ani, încât acum cred că va curge lapte și miere și actuala conducere va veni să le ridice gunoiul. Acum, spun dumnealor, lucrurile vor merge, dar pe ce se bazează când gândesc așa, nu știm. Cosac nu va putea muta munții din loc în următoarea perioadă atât timp cât SMID este nefuncțional, monitorizarea proiectului fiind singura activitate a asociației și nimic mai mult. Ce va face Cosac? Se va duce la Rădulescu sau Alexandrescu să le spună…„hai, mai aveți mult la SMID?” Nu, nu va face asta. Dar sigur va monitoriza și el ca și Popescu implementarea fără succes a proiectului.

Dacă nu au reușit în 10 ani, vor reuși acum? Aiurea! Așteptăm reacțiile edililor după un an de administrare ADIS a noii conduceri, poate chiar mai repede.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.