Un craiovean de 49 de ani s-a rătăcit pe munte, acesta fiind găsit de jandarmii montani, când era sfâşiat de puteri.
În data de 29.10.2013 în jurul orelor 16.34, prin intermediul Sistemului Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă „112” au fost solicitaţi să participe la o acţiune de salvare a unui bărbat, jandarmii vâlceni. Bărbatul susţinea că la o oră după ce a plecat din punctul Lacul Câlcescu spre Obârşia Lotrului a pierdut contactul cu traseul marcat şi îi este greu să se orienteze.
Jandarmii montani din cadrul Postului de Jandarmi Montan Călimăneşti au intervenit pe traseul turistic către Lacul Câlcescu începând căutările în zona locaţiei indicate de bărbatul care a solicitat ajutorul acestora.
Cetăţeanul a fost sfătuit de jandarmi să rămână în zona de unde a efectuat apelul telefonic şi unde avea semnal. Acesta nu a respectat sfatul jandarmilor şi a îngreunat astfel căutările.
Bărbatul în vârstă de 49 de ani din Craiova, a fost găsit prezentând semne de epuizare fizică de jandarmii montani după căutări de aproape trei ore. Acesta se afla pe munte de două zile.