Ponta: Doresc să mulțumesc personal domnului Enache, care a reușit, prin resurse proprii, să facă o descoperire importantă și care a reușit să se comporte normal, conform legii și a bunului simț, au anunțat autoritățile statului, iar în felul acesta a intrat în Patrimoniul Național cea mai mare descoperire de monede din perioada otomană.
Doresc să-i mulțumesc, în numele Guvernului României, pentru acest gest de normalitate, pentru acest comportament pe care rar îl promovăm, de regulă promovăm lucrurile rele și necazurile.
Din fondul special aflat la dispoziția primului-ministru am dorit să ofer o recompensă materială de 45.000 lei; sper să folosească acești bani pentru a descoperi și alte lucruri.
Iulian Enache, cel care a descoperit tezaurul de monede de argint de la Goleşti, judeţul Vâlcea, a fost premiat ieri, 11 septembrie, de premierul Victor Ponta, anunţă Guvernul. “Din fondul special aflat la dispoziţia primului-ministru am dorit să ofer o recompensă materială de 45.000 lei; sper să folosească aceşti bani pentru a descoperi şi alte lucruri”, a spus prim-ministrul.
Gândul a relatat luni cum a găsit Iulian “aproape de hotarul dintre Goleşti şi Budeşti” 47.000 de monede din vremea sultanului Murad al II-lea pentru care autorităţile au început deja să se certe.
Valoarea maximă a “comorii” care cântăreşte aproximativ 55 de kilograme se ridică la aproximativ 470.000 de euro. Conform legii, descoperitorul tezaurului ar trebui să primească de la stat 45 la sută din această valoare. Iulian Enache nu a permis însă nicio recompensă materială.
Monedele se află în prezent la Muzeul Naţional de Istorie a României. “Este cel mai mare tezaur găsit pe teritoriul României, ajuns într-un muzeu, de 130 de ani, de când există activităţi sistematice de colectare, fie a informaţiilor, fie a pieselor”, a explicat pentru gândul Ernest Oberländer.
Sursa/Gândul