Loading

 Având în vedere starea precară a posibilităţilor de a-şi onora datoriile în care se află salariaţii din cadrul Societăţii OLTCHIM  Rm.Vâlcea, preşedintele Consiliului Judeţean, dr.ing. ION CÎLEA, s-a adresat directorilor generali ai băncilor care au sucursale în judeţul Vâlcea, cu rugămintea de a analiza una din variantele amânării pentru o perioadă de trei luni a plăţii ratelor de către angajaţii de pe platforma chimică ce au contractat credite bancare. Apelul preşedintelui Ion Cîlea a fost însoţit şi de o scrisoare semnată de actuala conducere a OLTCHIM care a detaliat situaţia financiară şi riscurile în ceea ce priveşte înregistrarea unor întârzieri la plata drepturilor salariale.

   

     Manifestând o deosebită bunăvoinţă, receptivitate şi înţelegere în sprijinirea beneficiarilor de credite din rândurile salariaţilor de la OLTCHIM, conducerea prestigioasei Bănci ING BANK N.V. AMSTERDAM, prin semnătura directorului de restructurări şi recuperare a filialei sale de la Bucureşti, a venit în mai puţin de zece zile cu răspuns favorabil. „Vă comunicăm că am luat act de solicitarea dumneavoastră, urmând a proceda în consecinţă. Funcţie de analiza situaţiei individuale a creditelor contractate de la Bancă de către salariaţii SC OLTCHIM SA, vom oferi soluţii de restructurare specifice pentru fiecare caz în parte” – se specifică în finalul răspunsului primit dela ING BANK.

        „Ar fi fost dramatic şi nedrept ca creditorii din rândurile salariaţilor de la OLTCHIM care nu au nicio vină de întârzierea cu care îşi primesc drepturile salariale să se mai trezească şi cu punerea în executare a ipotecilor cu care au fost girate împrumuturile. Am speranţa că şi celelalte Bănci cărora le-am solicitat sprijinul vor manifesta aceeaşi bunăvoinţă şi vor lua decizii care să nu-i apese şi mai greu pe chimişti” – a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea.

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.