38 total views

Primarul comunei Vaideeni, Daniel Băluţă, un primar tânăr şi fără experienţă, am putea spune, dar cu o viziune de viitor ce aparţine doar tinerilor din ziua de astăzi, ne spune în câteva rânduri ce a însemnat pentru dumnealui guvernarea Boc şi ce ar însemna venirea lui Iohannis în fruntea ţării:

‘’Să nu uităm anumite lucruri. Să nu uităm faptul că PDL în 10 ani de guvernare nu a făcut nimic. ACL, mai mult de jumătate, este PDL. Să nu uităm că dacă Iohannis va veni la guvernare, vom avea din nou Udrea, Boc and Company. Să nu uităm lucrurile astea, deşi am uitat cam repede în ultimii doi ani de zile. Eu eram bugetar şi nu o să uit toată viaţa mea când Boc dansa pe scenă şi spunea: Puşca şi cureaua lată, ce salarii aveam odată. Să nu uităm că au tăiat pensiile şi salariile, şi să nu uităm că această criza a fost numai pentru noi, pentru ei… deloc ! Să nu uităm că Udrea umbla cu genţi de mii de euro şi noi stăteam pe un salariu de 5-6 milioane de lei. Eu unul… nu uit ! Să nu uităm că au fost singurii oameni în istoria ţării, care au tăiat salarii şi pensiile oamenilor. Singurul Guvern care a tăiat pensiile !’’

Alegeri doar din cinci în cinci ani

În acelaşi timp, Daniel Băluţă ne-a spus cu tristeţe în suflet ce a însemnat pentru comuna Vaideeni ruperea USL-ului, supărat foarte tare că în comună, liniştea care se aşternuse, acum nu mai este. Oamenii sunt iar plini de ură şi mai mult, nu mai înţeleg absolut nimic din ceea ce înseamnă politica la Vâlcea. Care, de partea cui este, cine, pe cine ajută, dar şi cine îl mai susţine acum pe primarul lor. Deşi sunt într-o eroare totală, ei nu pot uita cine i-a ajutat totuşi, la inundaţiile din iulie. Ştiu că PSD a făcut tot posibilul ca cei afectaţi să aibă un loc unde dormi, unde mânca, unde se spăla şi mai ştiu şi că doi consăteni de-ai lor le-au tăiat nişte bani pentru drumuri, dar despre asta vom vorbi în alt material. Mai jos, redau declaraţia primarului Daniel Băluţă despre pierderea liniştii în comună, după ruperea USL, dar şi o opinie personală asupra gamei de alegeri care există în România:

‘’Pentru mine, cea mai proastă decizie, a fost ruperea USL-ului. Acest USL, aşa cum a existat, cu majoritate de 70%, avea asigurată o linişte în comunitate. Degeaba vorbim… sunt două mari partide care contează – PSD şi PNL. În acest USL, şi prin lipsa de a se mai certa cele două mari partide, se crease o linişte. Nu se mai certau nici vecinii între ei, nici rudele între ele, pe o temă pe care oricum, eu nu o înţeleg. De ce se ceartă oamenii pentru binele altora şi pentru al lor mai puţin ? Dar certurile politice sunt, datorită mass-mediei. Nu pot toţi oamenii să aibă aceleaşi principii. Ei…! Existând acest USL, era o echilibrare pentru că, părerea mea, şi mi-o menţin orice-ar fi, datorită acestor alegeri care se întâmplă anual sau la doi ani de zile, există această dezbinare, în rândul populaţiei. Dacă anual, sau din doi în doi ani, tu te duci peste oameni şi spui: Mamă, ce rău e ăla! Mamă, ce rău e ăla! Mamă, ce rău e ăla!, atunci, oamenii încep să intre şi ei în febra urii, şi de-asta poporul român, în momentul de faţă este atât de dezbinat. Dacă ar fi alegeri doar din cinci în cinci ani de zile, lucrurile s-ar regla mult mai bine. O dată la cinci ani, să fie alegeri şi să sacrifici un an din cinci. Pentru că la cinci ani, sunt europarlamentarele şi trebuie să ne raportăm la ele, tot atunci ar trebui să fie şi prezidenţialele, şi parlamentarele, şi localele. Şi atunci, ar fi patru ani când ai sta în linişte să construieşti ceva şi apoi ai avea un an de sacrificiu. Acesta este principiul meu!’’

 

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.