…chiar de la un deputat al județului. Acum, un senator de Tulcea, tot de la Tribuna Parlamentului, prezintă problemele cu care se confruntă județul nostru. Spitalul „1 Mai” din orașul Băile Olănești, secție a Spitalului Elias din București, s-ar regăsi într-un conflict administrativ cu proprietarul izvoarelor publice concesionate și cu acces la ele doar pe bază de cartelă. Și uite așa județul Vâlcea este vedetă prin prezentări negative și acuze grave, momente care trezesc suspiciuni rezonabile captând atenția publicului existent la prezentare.
Puțin timp în urmă, acuzațiile lansate la adresa primarului Gutău și a președintelui Rădulescu au fost făcute printr-un discurs susținut chiar la tribuna Camerei Deputaților, de către deputatul vâlcean Andrei Gheorghiu. Acesta susține că la Vâlcea conducătorii sunt bine ancorați în funcții, dar complet deconectați de la realitatea economică a județului. Zero strategii, zero investiții, doar combinații și stagnare…
„Vâlcea, județ campion la sărăcie în muncă, victimă a nepăsării locale. Județul Vâlcea se află pe ultimul loc din țară la nivel de salarizare. O performanță negativă obținută nu din lipsa de oameni harnici sau a potențialului economic, ci din lipsa de viziune a celor care conduc acest județ. Președintele CJ Vâlcea și primarul municipiului s-au instalat confortabil în fotoliile puterii, dar și-au uitat misiunea lor, să aducă dezvoltare comunității. În loc să creeze oportunități să atragă investiții și să modernizeze infrastructura, au transformat Vâlcea într-un județ blocat, captiv intereselor de partid și micilor combinații locale, în timp ce alte județe atrag investiții, creează locuri de muncă și cresc nivelul de trai, la noi totul s-a oprit la combinații”
oamenii se tem să susțină prezentări în fața unei audiențe, Gheorghiu, prin prezentarea sa, a dorit probabil să capteze atenția publicului. Deputatul aflat la primul mandat se pare că a învățat cum să se promoveze și cum să influențeze publicul în direcția pe care o dorește. Cu toate astea, când spune „zero strategii, zero investiții” nu e chiar așa. Câte ceva s-a făcut, s-au mai mișcat lucrurile. În sectorul medical, în cel educațional, în infrastructura rutieră și altele. Combinații da, există! Sunt multe și pe față. Stagnare, la fel, nu există! Și Rădulescu și Gutău investesc și sunt preocupați de proiecte mari care le aduc înapoi anumite satisfacții…
Senatorul de Tulcea,
Ștefan Borțun, cere intervenția ministrului Sănătății în cazul spitalului din Băile Olănești. Acesta susține că Spitalul „1 Mai” din Băile Olănești nu a mai avut acces la apa minerală terapeutică, timp de șase luni, după ce instituția nu a mai plătit facturile către concesionarul izvoarelor din stațiune – Maria Tudor, proprietara acestor bunuri publice „obținute” prin concesionare.
„O stațiune construită pe izvoare vindecătoare a devenit un aparat de taxat bolnavi, iar statul asistă pasiv. Spitalul nu trebuie să ceară apă, iar pacienții nu trebuie să plătească sănătatea. Resursele publice nu se închid cu lacătul. Cazul Olănești arară o problemă de sistem: prea des, statul pierde controlul asupra propriilor resurse. E nevoie de transparență și reguli clare pentru ca nimeni să nu mai poată transforma sănătatea oamenilor într-o afacere”.
Județul Vâlcea are opt parlamentari – doi senatori și șase deputați. Nici unul dintre aceștia, după interpelarea adresată de Borțan ministrului Rogobete, nu a intervenit în acea dezbatere și nici pe conturile lor publice nu au expus un punct de vedere cu privire la cele acuzate de senator. Totuși, problema fiind în curtea noastră, cum este posibil ca un senator de Tulcea să prezinte un caz din județul Vâlcea? Am înțeles, parlamentarii PSD nu pot să scoată un cuvânt împotriva Mariei Tudor, parlamentarii AUR încă se bucură că au ajuns în Parlament, dar Gheorghiu și Buican care sunt cei mai vocali când e vorba de critică la adresa sistemului – Gutău & Rădulescu – oare ce fac!? Poate că ai noștri parlamentari nu cunosc situația de la Spitalul „1 Mai”, dar e puțin de crezut.
Izvoarele minerale din Olănești deși sunt bun public de la natură sunt „sub cheie” și constituie „monopolul unei societăți comerciale”. Deși orice autoritate a statului român are prioritate pentru a obține licența de dare în administrație, nimeni nu face nici un demers. Primăria Băile Olănești este prima instituție care ar trebui să se lupte ca izvoarele să fie în administrarea ei, iar Consiliul Județean Vâlcea a doua. Nici una nici alta nu vor să deranjeze familia Tudor pentru că…combinații!!!