40 total views

Preoţii din Mitropolia Olteniei s-au întrunit în aceste zile în cadrul conferinţelor pastoral-misionare de primăvară. Dacă săptămâna trecută au fost organizate şedinţe în protoieriile Craiova Sud, Târgu Cărbuneşti şi Râmnicu Vâlcea, la începutul acestei săptămâni a fost rândul clericilor din protopopiatele Băileşti şi Drăgăşani. Astăzi, la Craiova se întrunesc în şedinţă preoţii din Protoieria Craiova Nord.
Protoieria Băileşti a găzduit marţi, 4 iunie, conferinţa preoţească de primăvară. Întâlnirea, prezidată de Înalt Preasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, s-a desfăşurat după săvârşirea Sfintei Liturghii la Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae“ din Băileşti. După slujbă, pr. Ionel Pîrvu, de la Parohia Giubega, a susţinut un referat pe tema „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, promotorii libertăţii creştine“, urmat de discuţii pe marginea acestui subiect. La final, Înalt Preasfinţitul Părinte Mitropolit Irineu a prezentat din punct de vedere istoric contextul religios şi politic în care se afla Imperiului Roman în timpul Sfântului Împărat Constantin cel Mare, precum şi importantele realizări ale acestuia. În continuare, IPS Părinte a vorbit despre marea înfăptuire legislativă a Sfântului Constantin de la Milan 313, atunci când întreaga creştinătate a dobândit statut de religie liberă, fiind astfel eliberată de sub jugul sângeroaselor persecuţii.
În aceeaşi zi, Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ din municipiul Drăgăşani a găzduit a doua conferinţă pastoral-misionară de primăvară din Eparhia Râmnicului, dedicată Anului omagial al Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena“, cu preoţii din Protoieria Drăgăşani. Lucrările şedinţei au fost precedate de săvârşirea Sfintei Liturghii şi a slujbei de Te Deum de către un sobor de preoţi.
Conferinţa cu tema „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena – promotori ai libertăţii religioase şi susţinători ai Bisericii“ a fost prezidată de către delegatul Centrului eparhial, părintele Constantin Cârstea, consilier cultural al Arhiepiscopiei Râmnicului. În cadrul întrunirii, preoţii desemnaţi au prezentat trei referate: „Starea Imperiului Roman înaintea Edictului de la Milan (313)“ – pr. Dumitru Dumitrescu de la Parohia Ştirbeşti, „Edictul de la Milan (313) – Toleranţă şi libertate pentru Biserica creştină“ – pr. Romulus Benoni Călin de la Parohia Scundu şi „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena – susţinători ai Bisericii“ – pr. Gheorghe Anca de la Parohia Marcea.
Tot în cadrul lucrărilor, au fost aduse în discuţie şi problemele curente ale activităţii pastoral-misionare şi administrative cu care se confruntă parohiile din cuprinsul Protopopiatului Drăgăşani, insistându-se asupra intensificării activităţii social-filantropice şi culturale la nivelul fiecărei parohii.

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Raspunde la urmatoarea intrebare inainte de a posta * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.