![]()
Modernizarea parcului de transformatoare al CEZ Distribuţie continuă să fie una dintre investiţiile ambiţioase ale companiei. Pe parcursul anului 2013 au fost înlocuite aproximativ 431 de transformatoare în cele 7 judeţe de operare (Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt, Vâlcea, Argeş şi Teleorman).
Programul de investiţii pe termen lung al CEZ Distribuţie pentru modernizare a reţelei electrice de distribuţie din proprietatea sa cuprinde încă din 2011, montarea de transformatoare noi de medie şi joasă tensiune. În anul 2011, compania a demarat înlocuirea transformatoarelor vechi, cu durata de viaţă depăşită şi tehnologia deceniilor anterioare, cu peste 430 de echipamente noi şi a continuat să investească în transformatoare echipate modern şi complet după cele mai recente standarde tehnice din domeniu.
Proiectul a continuat şi în 2012, având ca ţintă înnoirea parcului de transformatoare cu încă 918 de bucăţi şi a mers mai departe şi în 2013 cu un număr de 431 de bucăţi.
Valoarea investiţiei din 2013 a fost de 10,3 milioane lei şi a reprezentat aproximativ 5% din valoarea programului de investiţii al CEZ Distribuţie din 2013.
Impactul direct al investiţiei vizează:
Reducerea numărului de întreruperi care afectează consumatorii
Creşterea calităţii energiei electrice livrate la consumatori
Creşterea gradului de siguranţă în exploatare
Reducerea consumului propriu tehnologic
Selecţia transformatoarelor înlocuite a ţinut seama de o serie de criterii precum: o durată de viaţă mai mare de 30 de ani şi o locaţie securizată (în care sunt montate echipamente de protecţie împotriva supratensiunilor atmosferice).
Totodată, înlocuirea transformatoarelor a presupus şi lucrări adiacente de modernizare precum schimbarea coloanelor şi a cutiilor de distribuţie, contribuind la creşterea calităţii serviciului de distribuţie a energiei electrice.
Repartizarea pe judeţe a noilor transformatoare a fost uniformă, astfel:
Dolj – 63 buc – Argeş – 61 buc – Gorj – 61 buc – Mehedinţi – 60 buc – Olt – 63 buc – Teleorman – 61 buc – Vâlcea – 62 buc
Pentru anul 2014, CEZ Distribuţie şi-a propus ca obiectiv final un număr de 215 posturi modernizate, continuând astfel montarea echipamentelor noi în posturile de transformare de medie şi joasă tensiune.
Departamentul Relaţii Publice
CEZ România
