…un centru care funcționează din anul 2006. Spitalul comunal Lădești s-a constatat, la vremea respectivă, că era într-o stare de degradare foarte avansată, având fonduri publice zero și pentru că în opțiunea autorităților devenise nerentabil s-a transformat în Centrul de Asistență Medico-Socială Lădești. De atunci, Centrul medical figurează în portofoliul administrativ al Consiliului Județean Vâlcea.
Președintele Rădulescu Constantin, pentru prima dată din postura de președinte al CJ Vâlcea face o vizită la Centrul de Asistență Medico-Socială din Lădești, fiindcă își dorește ca anul viitor să modernizeze și acest centru, aflat, cum spuneam, în coordonarea Consiliului Județean Vâlcea.
În prezent, aici sunt îngrijite 50 de persoane, cea mai mare parte fiind bătrâni și adulți cu probleme grave de sănătate. Edilul susține că bolnavii sunt îngrijiți bine aici, însă mai sunt lucruri pe care le poate face pentru a îmbunătăți condițiile, cum ar fi asfaltarea curții interioare, o intrare separată pentru ambulanță, dar și amenajarea unor spații de recreere. În acest sens, i-a solicitat directorului centrului să facă o evaluare a celor ce necesită reabilitare/îmbunătățire și să se apuce de treabă, fiindcă vrea ca anul viitor să construiască și o clădire nouă, pentru a extinde capacitatea acestui centru.